Donald Trump îi ameninţă cu noi represalii pe partenerii comerciali ai SUA

Preşedintele american, Donald Trump, i-a ameninţat luni cu noi represalii pe partenerii comerciali ai SUA, inclusiv pe 'aşa-zişii aliaţi' ai Washingtonului, conform Agerpres.

'Vom face ca ţările care profită de SUA să plătească. Unele dintre ele sunt aşa-numiţi aliaţi, dar nu ne sunt aliaţi în domeniul comerţului', a afirmat preşedintele republican în cadrul unei reuniuni pe tema infrastructurii cu mai mulţi responsabili, la care a participat şi presa.

El a făcut apoi referire la introducerea unei 'taxe de reciprocitate', fără să ofere mai multe detalii.'Veţi auzi despre asta săptămâna aceasta şi în lunile următoare', a adăugat preşedintele american

'Nu putem continua să lăsăm alte ţări să profite de noi', a avertizat Donald Trump, deplângând faptul că Statele Unite 'pierd sume importante cu China, Japonia şi Coreea de Sud'.

Liderul de la Casa Albă a întrebat, adresându-se ministrului comerţului, Wilbur Ross:' Sunteţi de acord cu ceea ce am spus despre taxă?'

'Am dat atât de mult în mod unilateral că multe dintre aceste activităţi comerciale sunt răni pe care ni le provocăm noi înşine', a răspuns acesta, aprobând analiza preşedintelui.

Donald Trump a retras SUA din Acordul de parteneriat transpacific (TPP) şi este pe cale să renegocieze Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) încheiat între ţara sa, Canada şi Mexic în anul 1994.

El susţine de mai mult timp o politică fermă faţă de comerţ şi denunţă cu regularitate strategia 'dezastruoasă' a predecesorilor săi pe acest subiect.

'Adevărul este că a fost indolenţă; după al Doilea Război Mondial am ajutat Germania şi am ajutat toate ţările şi am ajutat şi Coreea după războiul din Coreea', a declarat el luni. 'Iar acordurile au rămas practic aceleaşi şi ele au devenit foarte bogate şi ar fi putut plăti o sumă imensă şi ne-ar fi rambursat-o, dar nimic nu s-a întâmplat', a deplâns preşedintele american.