Administraţia preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump a finalizat joi o reglementare ce restrânge puternic dreptul la azil în SUA, ca a parte a unor măsuri împotriva imigraţiei luate la final de mandat şi pe care viitorul preşedinte Joe Biden va încerca probabil să le abroge.
Această reglementare restrânge posibilitatea obţinerii azilului în cazul majorităţii migranţilor care sosesc dinspre frontiera mexicană, printr-o serie de schimbări ale criteriilor de eligibilitate.
Azilul, posibil doar pentru câțiva norocoși
De pildă, judecătorii de imigraţie şi ofiţerii de azil vor putea respinge mai multe tipuri de cereri de azil, cum ar fi cele formulate de migranţi care au trecut ilegal graniţa în SUA, care au folosit documente false ori nu au încercat să obţină refugiu mai întâi într-o altă ţară prin care au trecut.
Noile reguli vor ”eviscera” protecţia migranţilor dacă vor rămâne aşa şi ”vor face azilul imposibil pentru toţi migranţii, cu excepţia câtorva norocoşi”, spune Aaron Reichlin-Melnick, consultant politic la American Immigration Council.
Această reglementare, care aproape sigur va fi urmată de contestaţii în justiţie, va intra în vigoare pe 11 ianuarie, cu numai nouă zile înaintea învestirii preşedintelui Joe Biden.
Două viziuni diametral opuse asupra imigrației
Acesta din urmă a promis că va restabili prevederi ale dreptul de azil şi va anula multe măsuri anti-imigraţie adoptate de Trump, care a făcut din combaterea imigraţiei o axă importantă a mandatului său.
Însă încercarea preşedintelui în exerciţiu de a finaliza rapid aplicarea unor astfel de măsuri la final de mandat ar putea îngreuna demersul succesorului său de a le abroga.
Trebuie precizat că aspiranta democrată la vicepreşedinţie, Kamala Harris, a promis că, dacă va ajunge la Casa Albă, va pune capăt politicilor lui Trump de restrângere a dreptului de azil şi va crea un sistem de migraţie ”just şi uman”.
Potrivit lui Harris, politicile unei viitoare administraţii democrate faţă de UE şi NATO vor avea obiectivul de ”a reconstrui încrederea în leadership-ul şi angajamentul SUA” pe scena internaţională.