Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a discutat telefonic duminică problema Coreei de Nord cu omologul său chinez, Xi Jinping, şi cu premierul japonez, Shinzo Abe, transmite Reuters.
Comunicatele Casei Albe arată că Trump şi Abe şi-au reafirmat angajamentul faţă de eliminarea armelor nucleare din peninsula coreeană, iar ameninţarea din partea Coreei de Nord a fost abordată şi cu preşedintele Chinei. Trump i-a declarat acestuia că ameninţarea reprezentată de înarmarea nucleară şi cu rachete a regimului de la Phenian este tot mai mare, precizează agenţia niponă de ştiri Kyodo.
La Beijing, presa de stat a menţionat din dialogul celor doi şefi de stat insistenţa părţii chineze asupra unei abordări corecte a Taiwanului de către partea americană, ‘în conformitate cu principiul unei singure Chine’.
Cu prim-ministrul Abe, preşedintele american a discutat şi despre deficitul comercial al SUA în relaţia bilaterală.
Săptămâna trecută, Trump a discutat problema nord-coreeană şi cu noul preşedinte al Coreei de Sud, Moon Jae-in, reaminteşte Reuters. AGERPRES