Premierul sârb Ivica Dacic a afirmat miercuri, la New York, că investitorul american Donald Trump este interesat de construirea unui hotel de lux la Belgrad şi că acesta va trimite o echipă de asociaţi ai săi în capitala sârbă pentru a găsi spaţiul adecvat
‘Am discutat despre posibilităţile de investiţii în această parte a lumii, mai ales în domeniile în care este interesat Trump’, a declarat Dacic, după o întâlnire cu omul de afaceri la New York, unde a luat parte la sesiunea Consiliului de Securitate al ONU.
Potrivit premierului sârb, s-a convenit ca o echipă de asociaţi ai lui Trump să viziteze Serbia pentru a discuta aspectele tehnice şi a găsi spaţiul potrivit pentru un hotel care să facă parte din lanţul de hoteluri al investitorului american. Există un mare interes faţă de acest proiect, care este o veste bună pentru Serbia şi Belgrad şi va avea o contribuţie considerabilă la îmbunătăţirea imaginii ţării în străinătate, crescându-i atractivitatea pentru alţi investitori serioşi, a menţionat Dacic.
Discuţiile dintre cei doi s-au referit şi la alte sectoare, între care energia, a adăugat premierul sârb.
Sursa: Agerpres