Președintele american, Donald Trump, joacă tare în politica externă. Se implică serios în conflictul din Libia. A pus la punct deja toate detaliile cu omologul turc, Recep Erdogan.
Recep Tayyip Erdogan şi Donald Trump, ale căror ţări sunt membre ale NATO, au decis, cu prilejul unei discuţii telefonice, să acţioneze „mai strâns” în vederea reglementării conflictului din Libia, a anunţat preşedinţia de la Ankara, notează AFP.
Recep Tayyip Erdogan şi Donald Trump „au căzut de acord să coopereze mai strâns, ca aliaţi, pentru a promova o stabilitate durabilă în Libia”, potrivit sursei.
Libia, care dispune de cele mai mari rezerve de petrol din Africa, este pradă unui conflict între două puteri rivale: Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi al cărui sediu este la Tripoli, şi mareşalul Khalifa Haftar, care ţine sub control estul şi o parte din sudul ţării.
Primul este sprijinit de Turcia, care a trimis militari la faţa locului, iar al doilea de Egiptul vecin, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Rusia.
Parlamentul – al cărui sediu se află în estul Libiei, care îl susţine pe mareşalul Haftar -, a anunţat într-un comunicat difuzat în cursul nopţii de luni spre marţi, că este de acord cu o intervenţie militară a Egiptului împotriva Turciei în Libia în cazul unei „ameninţări”.
Intervenţia militară turcă a fost decisivă pentru GNA care a putut astfel să respingă ofensiva mareşalului declanşată în aprilie 2019 împotriva capitalei Tripoli şi să preia controlul asupra întregii regiuni de nord-vest a Libiei, conform Agerpres.