Donald Trump pune iarăși pe jar NATO cu poziția sa tranșantă
Donald Trump a reușit, din nou, să-și pună în cap NATO și Europa. După declarațiile sale incendiare, nu a durat mult până să apară primele reacții.
Amintim că Trump, aflat sâmbătă la un miting electoral, a lăsat de înțeles că SUA nu va sări în apărarea vreunei țări aliate din NATO, dacă aceasta nu contribuie suficient la bugetul Alianței. Mai mult, i-a invitat practic pe ruși să le atace.
„Eu am spus: Toată lumea va plăti. Ei au spus: Ei bine, dacă nu vom plăti, ne veţi proteja în continuare?. Eu am spus: Sub nicio formă. Nu le-a venit să creadă răspunsul”, a afirmat Trump.
”Unul dintre preşedinţii unei mari ţări” l-a întrebat apoi dacă SUA ar mai veni în ajutor dacă ar fi invadați de Rusia, chiar dacă ”nu ar plăti”.
„Nu, nu v-aş proteja! De fapt, i-aş încuraja (pe ruși – n.r.) să facă orice vor. Trebuie să plăteşti. Trebuie să îţi plăteşti facturile”, a replicat Trump.
Soldații americani și europeni sunt supuși riscului
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a subliniat că o astfel de poziție pune în pericol chiar proprii militari ai Statelor Unite.
„Orice sugestie că aliaţii nu se vor apăra reciproc subminează întreaga noastră securitate, inclusiv pe cea a SUA, şi îi expune pe soldaţii americani şi europeni unui risc sporit. (…)
Orice atac asupra NATO va fi întâmpinat cu un răspuns unit şi energic”, a declarat duminică, 11 februarie, șeful Alianței Nord-Atlantice.
Reacții au venit imediat și din Germania sau Polonia.
„Unul pentru toţi şi toţi pentru unul”, a transmis Ministerul de Externe de la Berlin pe X (fostul Twitter), alături de hashtag-ul #StrongerTogether (Mai puternici împreună).
Europa trebuie să devină independentă din punct de vedere militar
Donald Trump subminează credibilitatea țărilor aliate, a afirmat și ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.
„Motto-ul NATO ‘unul pentru toţi, toţi pentru unul’ este un angajament concret. Subminarea credibilităţii ţărilor aliate înseamnă slăbirea întregului NATO.
Nicio campanie electorală nu este o scuză pentru a ne juca cu securitatea Alianţei”, a declarat acesta.
Charles Michel, președintele Consiliului European, a avertizat că numai Vladimir Putin are de câștigat de pe urma unor astfel de poziții.
„Declaraţiile nesăbuite privind securitatea NATO şi solidaritatea prevăzută de Art. 5 servesc doar intereselor (lui Vladimir) Putin”, a spus acesta.
Ce scrie în Articolul 5 din tratatul NATO? Un atac armat împotriva unui membru al alianţei va fi considerat un atac împotriva tuturor, declanşând autoapărarea colectivă.
Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a comentat și el acest subiect, afirmând că UE trebuie să îşi sporească propriile cheltuieli şi capacităţi militare. Nu se mai poate conta exclusiv pe SUA în astfel de situații, spune el.
„Nu putem da cu banul pentru securitatea noastră la fiecare patru ani, în funcţie de această sau acea alegere, şi anume alegerile prezidenţiale din SUA”, a declarat Thierry Breton pentru televiziunea franceză LCI.