UPDATE. Președintele Donald Trump a declarat luni că Uniunea Europeană va trebui să se angajeze să achiziționeze energie americană în valoare de 350 de miliarde de dolari pentru a evita tarifele drastice, respingând oferta Bruxelles-ului de a aplica tarife „zero contra zero” pentru mașini și produse industriale.
Oferta UE nu este suficientă pentru eliminarea taxelor vamale
În cadrul unui schimb de opinii cu presa la Casa Albă, Donald Trump a fost întrebat cu privire la propunerea prezentată luni de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Nu, nu este suficient”, a spus el.
Liderul de la Washington, care a anunțat săptămâna trecută lansarea unei ample ofensive protecționiste vizând mai multe regiuni, inclusiv introducerea unei taxe de 20% aplicate produselor europene începând cu data de 9 aprilie, a adăugat:
„Uniunea Europeană s-a comportat foarte, foarte rău cu noi”.
Totodată, președintele american a asigurat că deficitul comercial reclamat de Statele Unite în relația cu Uniunea Europeană va „dispărea rapid”, ca urmare a intensificării importurilor de energie americană de către statele europene.
„Trebuie să cumpere şi să se angajeze să cumpere o sumă echivalentă (cu acest deficit comercial) în energie”, a spus el.
Ursula von der Leyen a afirmat, într-o conferință de presă la Bruxelles, că Uniunea Europeană a propus eliminarea completă a taxelor pentru bunurile industriale și că Europa este deschisă unui acord avantajos cu Statele Unite.
„Am oferit taxe +zero pentru zero+ pentru bunurile industriale (…) Europa întotdeauna este pregătită pentru un acord bun cu Statele Unite”, a afirmat aceasta.
Șefa executivului european a avertizat că Uniunea Europeană este pregătită să reacționeze cu măsuri de retorsiune pentru a-și proteja interesele în contextul ofensivei comerciale declanșate de Donald Trump.
„Dar, de asemenea, suntem pregătiţi pentru a răspunde cu contramăsuri şi a ne apăra interesele”, a spus ea.

Donald Trump nu are în vedere suspendarea tarifelor impuse UE
Donald Trump a declarat că „nu are în vedere” suspendarea aplicării tarifelor impuse Uniunii Europene.
„Ne trage pe sfoară în comerț și fost rea cu SUA”, a spus el.
În Biroul Oval, președintele american a continuat să răspundă întrebărilor și a menționat din nou Uniunea Europeană, reluând criticile exprimate frecvent în ultimele săptămâni, potrivit Sky News.
Liderul de la Casa Albă a declarat că oferta Uniunii Europene privind eliminarea completă și reciprocă a taxelor vamale pentru produsele industriale, inclusiv automobilele, „nu este suficientă pentru a ridica taxele vamale americane”.
„Blocul a fost format pentru a face rău SUA. Țările s-au format împreună pentru a crea un pic de situație de monopol – o forță unificată împotriva SUA pentru comerț. Ei au NATO și au profitat de noi din punct de vedere al dolarului și militar”, a spus el.
„UE ne trage pe sfoară în comerț și fost rea cu SUA. Nu ne iau mașinile. Ei nu iau produsele noastre agricole și totuși trimit milioane de mașini în SUA. Nu va fi așa. Nu este corect”, a adăugat Donald Trump.
El a subliniat că relațiile comerciale cu Uniunea Europeană trebuie să fie „echitabile și reciproce”.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni, 7 aprilie, că Uniunea Europeană a propus Statelor Unite un acord pentru eliminarea tuturor tarifelor aplicate bunurilor industriale, într-un efort de a preveni un conflict comercial bazat pe măsuri de retorsiune.
„Am propus tarife zero pentru zero la bunurile industriale, așa cum am reușit deja cu mulți alți parteneri comerciali. Pentru că Europa este întotdeauna pregătită pentru o înțelegere bună. Așa că această propunere rămâne pe masă”, a declarat aceasta într-o conferință de presă alături de prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Støre, potrivit Politico.