Donald Trump, plasat în custodia poliţiei şi inculpat formal la Washington

Donald Trump

SURSA FOTO: Dreamstime

Donald Trump, înscris în cursa pentru președinția SUA, a declarat, joi, că se va prezenta la o instanţă din Washington pentru a-i fi prezentate formal acuzaţiile privind presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial desfăşurat în anul 2020.

Donald Trump va fi identificat formal, în cursul procedurii judiciare din instanţa federală, va fi plasat scurt timp în custodia poliţiei, îi vor fi prezentate acuzaţiile şi va fi întrebat dacă îşi recunoaşte sau nu vinovăţia.

„Merg spre Washington D.C., pentru a fi arestat din cauza faptului că am contestat un scrutin corupt, aranjat şi furat. Este o mare onoare, sunt arestat pentru dumneavoastră. Să Facem America Măreaţă din Nou!”, a declarat Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social, potrivit postului CNBC.

Fostul președinte, favorit pentru a fi candidatul Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024, a fost inculpat, marţi, în investigaţia privind presupuse acţiuni de blocare a validării rezultatelor scrutinului prezidenţial desfăşurat în anul 2020.

Patru capete de acuzare pentru Donald Trump

Donald Trump este vizat de patru capete de acuzare privind conspiraţie pentru comiterea de fraude împotriva instituţiilor guvernamentale, obstrucţionarea unei proceduri formale, tentativă de obstrucţionare a unei proceduri formale şi conspiraţie împotriva respectării unor drepturi.

Merrick Garland, procurorul general din SUA, i-a încredinţat anul trecut procurorului special Jack Smith investigaţia privind presupuse acţiuni ale lui Donald Trump şi ale colaboratorilor acestuia de a obstrucţiona transferul constituţional de putere după scrutinul prezidenţial din 2020, câştigat de Joseph Biden.

Investigația vizează presupuse acţiuni de blocare a procedurilor de validare a rezultatului scrutinului prezidenţial în Colegiul Electoral Federal şi în Congresul SUA, inclusiv prin violenţele produse pe 6 ianuarie 2021 la Capitoliu.

Unul dintre avocaţii lui Donald Trump, John Lauro, a declarat miercuri că echipa de apărare legală va încerca să amâne cât mai mult începerea procesului.

„Este absurdă ideea unui proces în procedură rapidă. Procurorii au avut la dispoziţie trei ani şi jumătate pentru investigaţie, de ce să nu avem o perioadă egală pentru pregătirea apărării?!”, a afirmat John Lauro.

Apărătorul a încercat să demonteze acuzaţiile formulate împotriva lui Trump, subliniind că eforturile fostului preşedinte de a contesta validarea rezultatului scrutinului prezidenţial din 2020 s-au bazat pe indicaţiile consilierilor juridici.

„Preşedintele Trump a primit avizul unui consilier care l-a asigurat că solicitarea adresată vicepreşedintelui Mike Pence era absolut legală şi constituţională”, a argumentat avocatul, referindu-se la o cerere prin care vicepreşedintele de la acea vreme era îndemnat să nu lanseze procedura de validare a rezultatului scrutinului.

„Eşti îndreptăţit să ai încredere în avizul unui consilier juridic. Este unul dintre principalii specialişti în drept constituţional din SUA, John Eastman, care i-a spus preşedintelui Trump că acesta este protocolul de urmat. Acest lucru elimină intenţia penală. Preşedintele doar a încercat să afle adevărul”, a subliniat John Lauro. Conform presei americane, consilierul respectiv este vizat de acuzaţii privind complicitate, în procesul care îl vizează pe Trump.

Mike Pence spune că a ales Constituția, atunci când a fost pus să aleagă între aceasta şi Trump

Fostul vicepreşedinte Mike Pence, înscris în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Republican în scrutinul prezidenţial din 2024, a afirmat că Trump trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, dar a apreciat că nu ar trebui să mai devină preşedinte.

„Inculparea ne aminteşte clar un lucru: oricine se plasează deasupra Constituţiei nu trebuie să fie niciodată preşedinte al Statelor Unite. Pe 6 ianuarie 2021, fostul preşedinte Trump mi-a cerut să aleg între el şi Constituţie. Am ales Constituţia şi voi face mereu la fel”, a declarat Pence.

„Acesta este cel mai recent capitol corupt în încercarea penibilă şi continuă a familiei penale Biden şi a Departamentului Justiţiei, utilizat de ei ca armă, de a influenţa scrutinul prezidenţial din 2024. Preşedintele Trump a urmat întotdeauna legile şi Constituţia, primind consultanţă din partea unor specialişti”, a reacţionat echipa de campanie a lui Trump.

Fostul preşedinte a declarat, acum câteva zile, că nu intenţionează să se retragă din cursa electorală prezidenţială nici măcar dacă va fi condamnat în diversele procese penale care îl vizează. Trump este vizat de acuzaţii suplimentare şi în procesul privind gestionarea documentelor clasificate în reşedinţa sa din statul Florida. Săptămâna trecută, echipa procurorului special Jack Smith a depus o solicitare de actualizare a acuzaţiilor în procesul privind gestionarea de către Donald Trump a unor documente clasificate depistate după încheierea mandatului de preşedinte în reşedinţa sa din Mar-a-Lago, statul Florida. Procurorii acuză că Trump şi colaboratori apropiaţi ai acestuia i-au cerut unui angajat de la complexul Mar-a-Lago ştergerea imaginilor înregistrate de sistemul video de supraveghere, în efortul de obstrucţionare a investigaţiei federale.

Noile acţiuni constituie continuarea de către Administraţia Joseph Biden „a tentativelor disperate şi eşuate de persecutare a preşedintelui Trump şi a colaboratorilor săi”, pentru influenţarea scrutinului prezidenţial din 2024, declara săptămâna trecută un purtător de cuvânt al echipei electorale a lui Trump. În iunie, Donald Trump a pledat nevinovat, în faţa unui judecător din statul Florida, în procesul gestionării documentelor clasificate. Avocaţii lui Donald Trump au denunţat un proces politic şi o „situaţie specifică dictaturilor”.

Trump este inculpat şi într-un dosar separat, în statul New York, privind presupuse fraude cu fonduri electorale, inclusiv prin efectuarea de plăţi ilegale către o actriţă de filme pentru adulţi în campania electorală din 2016. Trump a pledat nevinovat şi în acest caz.