Indicii dolarului și-au accentuat declinul, retrăgându-se de la maximul acestui an, iar aurul a urcat aproape de nivelul de 1.300 de dolari uncia, după ce președintele american Donald Trump a anulat sumitul cu Coreea de Nord care urma să aibă loc în iunie, în timp ce posibilitatea ca Statele Unite să impună tarife pentru importurile de vehicule a provocat noi temeri legate de izbucnirea unor războaie comerciale, potrivit MarketWatch.
Indicele ICE, al dolarului, a a juns la 93,653 puncte, cu 0,4% sub nivelul de ieri, scăderea fiind marcată de declarațiile făcute de președintele Trump.
Cum se întâmplă în astfel de situații, au început să fie mai căutate plasamentele considerate sigure, cum ar fi aurul și monedele traditional stabile, adică yenul și francul elvețian. Prin urmare, dolarul și-a pierdut din valoare și față de aceste bunuri.
Dolarul a coborât la cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni față de yenul japonez, fiind tranzacționat la 109,32 yeni pe unitate, de la 110,08 yeni pe unitate. Dolarul s-a depreciat la un minim al ultimelor trei săptămâni la 0.9909 pentru un franc elvețian, de la 0,9958 unități pentru un franc.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că i-a transmis o scrisoare preşedintelui Coreei de Nord, Kim Jong Un, prin care îl înştiinţează că a decis să anuleze summitul lor prevăzut pentru 12 iunie în Singapore.
Anularea summitului vine la puţin timp după decizia Coreei de Nord de a-şi distruge situl de teste nucleare, potrivit Associated Press şi Sky News, acţiune prezentată de regimul de la Phenian drept un gest de bunăvoinţă înainte de summitul cu SUA.