Donald Trump ar trebui să primească Premiul Nobel pentru Pace. Ideea surprinzătoare vine din partea unui parlamentar norvegian, care l-a propus pe liderul de la Casa Albă drept candidat la Premiul Nobel pentru Pace în 2021 pentru sprijinul acordat înţelegerii dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite, potrivit Fox News Radio.
Parlamentarul Christian Tybring-Gjedde este promotorul acestei candidaturi, după cum a explicat postul citat, unde oficialul norvegian a declarat că acordul dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite este extrem de important.
Pe data de 13 august 2020, Donald Trump a anunţat că Israelul şi Emiratele Arabe Unite au căzut de acord să stabilească relaţii diplomatice, ca parte a unui amplu acord în urma căruia autorităţile israeliene s-au angajat să stopeze anexarea de teritorii palestiniene ocupate.
EAU au devenit astfel cea de-a treia ţară din lumea arabă care a stabilit relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt în anul 1979 şi Iordania în 1994.
Ceremonia de semnare a acordului, denumit Acordul Abraham, va avea loc în capitala americană Washington D.C., la Casa Albă, pe 15 septembrie, iar Donald Trump va fi amfitrion, scrie Agerpres.
A dispărut o lege veche de aproape 50 de ani, ce îngrădea relaţiile bilaterale dintre cele două ţări
Emiratele Arabe Unite au abrogat la finalul lunii august o lege privind boicotarea Israelului după ce cele două ţări au anunţat pe 13 august normalizarea relaţiilor lor, scria atunci agenţia de presă oficială Wam din EAU.
Preşedintele EAU, şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, a abrogat printr-un decret „legea federală nr. 15 din 1972 privind boicotarea Israelului şi sancţiunile care decurg de aici”, a relatat Wam.
„Va fi permis să se introducă, să se schimbe şi să se deţină bunuri şi produse israeliene de orice tip în Emirate şi să fie comercializate”, precizează decretul. Companiile şi persoanele private din Emirate pot acum încheia acorduri cu companii şi persoane rezidente în Israel, a indicat Wam, subliniind că această decizie vizează „sporirea cooperării comerciale şi diplomatice cu Israelul”.