Donald Trump şi-a anunţat retragerea într-un comunicat cu un limbaj familiar, atacând-o ca de obicei pe Hillary Clinton cu epitetul ”necinstită”. ”Dat fiind că procesul de nominalizare democrat este complet falsificat şi că Hillary cea necinstită şi (preşedinta Partidului Democrat) Debbie Wasserman-Schultz nu îi vor permite lui Bernie Sanders să câştige şi dat fiind că eu sunt de acum candidatul republican prezumtiv, mi se pare deplasat să particip la o dezbatere cu cineva situat pe locul secund”, s-a justificat omul de afaceri, referindu-se la întârzierea aproape de nedepăşit pentru Bernie Sanders în primarele democrate, arată aceeași sursă, citată de Agerpres.
”Pe de altă parte, canalele de televiziune vor să aibă o explozie de audienţă cu acest eveniment, dar nu se arată foarte generoase pentru acţiunile de caritate”, a continuat el, după ce pusese condiţia ca proiectata dezbatere să permită colectarea de fonduri pentru o cauză nobilă. ”În consecinţă, chiar dacă îmi doresc să dezbat împotriva lui Bernie Sanders – şi ar fi fost foarte plăcut -, voi aştepta dezbaterea contra persoanei care va sosi pe primul loc în Partidul Democrat, probabil Hillary cea necinstită sau oricine altcineva”, a subliniat Donald Trump. Joi, el a depăşit un prag istoric, atingând majoritatea de delegaţi necesară pentru învestitura republicană la prezidenţialele americane din noiembrie. La rândul său, Hillary Clinton, aproape sigură că va fi învestită de Partidul Democrat, a refuzat luni să participe la o ultimă dezbatere televizată cu adversarul ei Bernie Sanders.