A fost un gest șocant de iresponsabil din partea puterii executive, cu atât mai mult cu cât oficiali ai armatei au avertizat cu tărie că o retragere rapidă ar pune în primejdie viața soldaților din prima linie și ar periclita acordul de pace discutat cu talibanii. Dar după aproape patru ore, Washingtonul și întreaga lume au aflat, spre dezamăgirea lor, că așa înțelege Donald Trump să-și facă treaba, scrie New York Times.
Pentru susținătorii săi, incompetența sa de ordin diplomatic trebuie să fie o sursă de dezamăgire – De ce nu sunt trupele acasă? Unde este zidul? Și totuși, criticii săi nu se împacă deloc cu vandalizarea unor alianțe încheiate cu prețul multor vieți și prin distrugerea unui tezaur cu greu câștigat de-a lungul multor generații.
“De azi înainte, prioritară nu va mai fi decât America“, a avertizat Trump în discursul său inaugural. Astăzi, ceea ce a înțeles el prin asta se vede clar în declinul rolului de conducător al Americii și al mult prețuitului stil american, spre îngrijorarea aliaților și spre bucuria dictatorilor.
Pe coridoarele din Washington “se scurg” diverse angajamente abandonate, deseori, din simplul motiv că ele au fost făcute de președinți precedenți sau pur și simplu din cauză că, într-un fel sau altul, l-au enervat pe Trump – Parteneriatul Trans-Pacific, Acordul de la Paris pe tema climei, Tratatul pe tema Armamentului Nuclear cu Rază Medie de Acțiune, Tratatul Cer Deschis, Organizația Mondială a Sănătății, UNESCO.
Succesele cu care se laudă – fie că este vorba despre retragerea trupelor americane din Orientul Mijlociu, de războiul comercial cu China, de “ruperea” acordului cu Iranul sau de sancționarea Venezuelei și a Cubei – sunt în cel mai bun caz îndoielnice și în cel mai rău caz iluzorii. Planul de pace al Administrației destinat Orientului Mijlociu s-a dovedit a fi un sac cu daruri destinate dreptei israeliene, subminând efectiv potențialul Americii în calitate de mediator cu palestinienii. China încinge în mod regulat atmosfera în Hong Kong, în Taiwan și în Marea Chinei de Sud. Sancțiunile împotriva Iranului sunt respinse de aliați, amenințând totodată să provoace o catastrofă umanitară; Nicolas Maduro rămâne ferm pe poziție în Caracas. Cât despre bizarele întâlniri ale lui Trump cu despotul din Coreea de Nord, Kim Jong-un, ultima ‘scrisoare de amor’ din Phenian a fost monstrul lichefiat al unei rachete balistice intercontinentale etalat pe un transportor cu osie de mare rezistență la o paradă militară.
În pofida numeroaselor sale apeluri prin care a cerut revenirea în țară a trupelor și în pofida ordinelor pe care le-a dat, mii de oameni mai sunt încă mobilizați pe glob, inclusiv în Irak, Afganistan și Siria.
Nu toate necazurile apărute în lume i se datorează lui Trump. Ascensiunea Chinei, mașinațiile Rusiei, tenacitatea lui Maduro, disputele dintre secte semnalate în Orientul Mijlociu și noua generație de lideri autoritari erau toate în curs de apariție înainte ca el să fi fost instalat în funcție și ar fi creat probleme oricărui președinte.
Dar benevola ignoranță a lui Trump în privința întregii lumi (înaintea întâlnirii sale de la Helsinki cu Vladimir Putin al Rusiei el i-ar fi întrebat pe colaboratori dacă Finlanda face parte din Rusia) combinată cu disprețul său față de diplomație, informații și experiență (“Primul meu consultant sunt eu însumi și am instincte bune în materie“) deseori au înrăutățit lucrurile și mai mult.
Convorbirile sale telefonice cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care au dus la tentativa de demitere a sa – “Aș vrea totuși să ne faceți un serviciu“ – , au dezvăluit mentalitatea tranzacțiilor din spatele multora dintre vederile lui Trump asupra lumii.
Era vorba despre același președinte care, în primele zile ale administrației sale, l-a împins furios pe premierul australian să-și suspende acordul pe tema imigrației convenit cu președintele Barack Obama din cauză că, în caz contrar, Trump ar fi fost considerat “un lider slab și ineficient încă din prima săptămână” sau președintele care, potrivit spuselor lui John Bolton, fostul său consilier pentru securitate națională, i-a cerut președintelui Chinei, Xi Jinping, să achiziționeze mai multă soia și mai mult grâu din America pentru a-l ajute să câștige votul pe tema fermelor.
Comunicarea diplomatică plăcută i-a fost străină vedetei emisiunii The Apprentice (Ucenicul vrăjitor, un reality-show al cărui amfitrion a fost Donald Trump, n. red.). Potrivit declarațiilor lui Carl Bernstein, care scrie pentru CNN, în cursul unor convorbiri telefonice, Trump i-a spus premierului britanic, dna Theresa May, că e ‘nebună’, iar pe cancelarul german, dna Angela Merkel, a făcut-o ‘proastă’. Printre alte insulte, Trump a transmis pe Twitter că premierul Canadei, Justin Trudeau, este un om “foarte slab și lipsit de onestitate “, iar despre președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus că face niște declarații “foarte, foarte urâte”.
Era vorba despre niște aliați apropiați. Tonul e foarte diferit cu “băieții răi”. În universul lui Trump, Kim, despre care se poate spune că este cel mai rău despot din lume, s-a transformat uimitor din “micul om-rachetă” în autorul unor “scrisori de dragoste” după cele două întâlniri ale lor care nu s-au soldat cu nimic.
Ce ar însemna însă pentru politica externă americană o victorie a lui Joe Biden în alegerile din noiembrie? Multe dintre principalele probleme ale lumii nu se vor schimba ca rezultat al schimbării administrației sau a tonului adoptat de Washington. Rusia va continua să se amestece în alegerile din străinătate, China va continua să pretindă un rol pe măsura bogăției și a puterii sale militare, Europa va continua să contribuie foarte puțin la propria apărare, un Orient Mijlociu reconfigurat va rămâne încă un câmp de luptă al disputelor dintre secte și al celor de ordin social și etnic, iar Coreea de Nord și Iranul vor continua să-și urmărească ambițiile nucleare.
Dar fără insultele sfruntate ale lui Trump, fără mișcările lui imprevizibile și fără opiniile exprimate în propriul său avantaj, Statele Unite ar avea șansa să își reclame cel puțin o parte din autoritate, iar ambițioșii dictatori s-ar simți mai puțin în largul lor. Biden a promis deja să reintre în Acordul de la Paris pe tema climei, este pe cale să reintre și în alte foruri internaționale și să înceapă să repare relațiile cu aliații jigniți.
Dacă Trump este reales, el va conchide că este mandatat să-și continue politica de stat disfuncțională, iar lumea nu va putea decât să ajungă la concluzia că acești ultimi patru ani nu au fost o simplă aberație, ci niște State Unite cu care ea va trebui de-acum să se împace.
