Donald Trump se simte cât se poate de confortabil în poziţia de lider în rândul candidaţilor republicani la preşedinţia SUA. Este atât de sigur de popularitatea sa, încât s-a lansat în declaraţii dintre cele mai scandaloase în ultimele săptămâni. Cea mai recent: “Ca preşedinte, cred că m-aş înţelege foarte bine cu Vladimir Putin”, a spus Donald Trump, între două partide de golf în Scoţia, scrie Digi 24.
„Cred că m-aş înţelege foarte bine cu Vladimir Putin. Aceasta e părerea mea. Oamenii mă vor întreba ce vreau să spun, vreau să spun că ne-am înţelege bine”, a spus Donald Trump.
Posibilul candidat republican la Casa Albă crede că va fi un preşedinte sociabil, gata să aibă o relaţie cordială chiar şi cu cel mai ostil lider mondial.
Dar analiştii văd în comentariile şi declaraţiile sale un risc politic pe care nu îl conştientizează pe deplin. Vladimir Putin este departe de a fi un personaj pe placul americanilor, iar contracandidaţii republicani ar putea să-l taxeze la prima dezbatere electorală programată vinerea viitoare.
Primul obstacol real în drumul spre nominalizarea republicană nu i-a stârnit mai deloc interesul lui Donald Trump. În loc să-şi pregătească agenda îşi petrece acest sfârşit de săptămână în Scoţia, la un turneu de golf. Cât îi priveşte pe rivalii săi, i se par nesemnificativi.
„L-am văzut zilele trecute pe Rick Perry. Stă foarte prost în sondaje, dar măcar şi-a pus ochelari să pară mai inteligent. Nu cred că merge”, a spus Donald Trump.
Până acum, toată strategia electorală a lui Donald Trump a părut legată într-un fel sau altul de scandaluri. La începutul săptămânii a fost readusă în discuţie ipoteza că şi-ar fi violat soţia cu ani în urmă. Avocatul său i-a sărit în ajutor şi a declarat că nu există viol în căsnicie, afirmaţie pe care ulterior a fost nevoit să o retragă.
Tot săptămâna aceasta, Donald Trump şi-a declarat simpatia pentru Sarah Palin, cea care în 2008 candida la postul de vicepreşedinte al Statelor Unite în echipa republicanului John McCain. Şi cea de mulţi considerată în mare măsură responsabilă pentru eşecul lui McCain.
Ultimele sondaje ale republicanilor arată că Donald Trump este pe locul întâi în competiţia internă pentru desemnarea candidatului la preşedinţia Statelor Unite, cu 20%. E urmat de guvernatorul statului Wisconsin, Scott Walker, cu 13%. Jeb Bush e abia pe locul trei, cu 10 procente.