Conform unei declarații făcute recent de către Donald Trump, preşedintele în exerciţiu al SUA a dispus retragerea „majorităţii” trupelor americane din Somalia „până la începutul anului 2021”. Asta după ce a anunțat că America se va retrage și din Afganistan.
„O partea a forţelor vor putea fi redesfăşurate în afara Africii de Est. Cu toate acestea, restul forţelor vor fi repoziţionate din Somalia spre ţările vecine cu scopul de a permite operaţiuni transfrontaliere ale Statelor Unite şi forţelor partenere, pentru menţinerea presiunii asupra organizaţiilor extremiste violente”, a anunțat Departamentul american al Apărării într-un comunicat, conform agerpres.ro
Circa 700 de soldaţi ai forţelor speciale americane pregătesc şi consiliază armata somaleză în această ţară din Cornul Africii împotriva jihadiştilor din Al-Shebab, afiliaţi organizaţiei Al-Qaeda.
„Statele Unite nu se retrag şi nici nu se dezangajează din Africa”, a dat asigurări Pentagonul. „Vom continua să slăbim organizaţiile extremiste violente ce pot ameninţa teritoriul nostru”, a adăugat documentul, subliniind că va fi „conservată capacitatea de a efectua operaţiuni antiteroriste ţintite în Somalia”.
De asemenea, Washingtonul s-a angajat să-şi continue activităţile de strângere a informaţiilor la faţa locului.
Aceste anunţuri răspund dorinţei exprimate de Donald Trump de a dezangaja US Army din principalele teatre de operaţiuni externe şi de „a pune capăt războaielor fără sfârşit” ale Americii, la unison cu o bună parte a opiniei publice.
După victoria democratului Joe Biden la prezidenţialele din noiembrie, liderul de la Casa Albă, care nu şi-a recunoscut înfrângerea, încearcă să accelereze retragerea din mai multe ţări, în special din Afganistan şi Irak, înainte de încheierea mandatului la 20 ianuarie.
Trump a decis și retragerea din Afganistan
De curând, Preşedintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, a ordonat reducerea efectivelor militare americane din Afganistan şi Irak până la jumătatea lunii ianuarie, a anunțat Christopher Miller, secretarul interimar al Apărării.
Numărul forțelor americane din Afganistan va fi redus de la 4.500 la 2.500 înainte ca Trump să-și încheie mandatul, iar în Irak, efectivele vor fi reduse de la 3.000 la 2.500.
Trump amenința că va retrage complet aceste forțe până la Crăciun, potrivit Reuters.