„Este trădare, răzvrătire, revoltă!”, a transmis Donald Trump pe Twitter, referindu-se la afirmaţiile preşedintelui filialei din New York a BLM, Hawk Newsome.
Newsome declarase miercuri că „dacă această ţară nu ne oferă ceea ce ne dorim, vom reduce acest sistem la cenuşă şi îl vom înlocui”. „Aş putea vorbi la figurat sau literal, este o chestiune de interpretare”, a adăugat el. Ulterior, acesta a eschivat prin a spune că nu încurajează revoltele, dar că nici nu le condamnă.
De la declanşarea revoltelor, răspunsul oferit de preşedintele Donald Trump a fost unul cât se poate de clar, lansând pe Twitter sloganul „Lege şi ordine!”.
Într-o serie de postări joi, președintele a transmis că protestatarii din New York au făcut apel la „a-i prăji ca pe slănină” pe poliţişti. „Poliţia din New York este furioasă”, a scris Trump despre acest slogan.
Atac în fața locuinței
Donald Trump a menţionat, de asemenea, că Bill de Blasio, primarul metropolei New York, a aprobat pictarea cuvintelor „Black Lives Matter” pe trotuarul celebrului Fifth Avenue, exact în faţa Trump Tower, locuinţa acestuia.
Miercuri, un purtător de cuvânt al primarului a confirmat pentru New York Daily News că iniţiativa a fost validată astfel încât „de fiecare dată când revine în ceea ce el numeşte oraşul său, să i se reamintească de Black Lives Matter”.
Cei care răstoarnă statui ale unor figuri istorice: „vandali, agitatori, teroriști”
De asemenea, preşedintele Statelor Unite a ameninţat joi cu „pedepsirea” protestatarilor din Washington care încearcă să răstoarne statui ale unor figuri istorice.
„În fiecare seară vom fi din ce în ce mai duri”, a spus Trump în timpul unui eveniment al primăriei difuzat parţial de Fox News. „La un moment dat va trebui să existe pedepse pentru că trebuie să fie. Aceşti oameni sunt vandali, dar sunt agitatori, dar sunt cu adevărat – sunt terorişti într-un anumit sens”, a afirmat preşedintele american, conform dpa.
Statui şi monumente au fost răsturnate şi distruse de protestatari în întreaga ţară în ultimele săptămâni, după moartea afro-americanului George Floyd, luna trecută.
Miercuri, aproximativ 400 de membri ai Gărzii Naţionale au fost activaţi la solicitarea executivului american pentru a păzi monumentele din Washington.
Luni, protestatarii au încercat să dărâme statuia fostului preşedinte american Andrew Jackson (1828 – 1836) din apropierea Casei Albe. Preşedintele Trump i-a ameninţat cu zece ani de închisoare pentru încălcarea Legii de conservare a memoriei veteranilor, o lege ce interzice distrugerea statuilor sau a monumentelor memoriale ridicate pe teren federal.