Fostul preşedinte american Donald Trump este de părere că este vizat în mod personal în ancheta federală cu privire la luarea cu asalt a Capitoliului, la 6 ianuarie 2021. Trump a declarat marţi că a primit o scrisoare de la procurori prin care este informat că este desemnat drept țintă a anchetei.
După ce a fost informat de către procurori că este vizat în ancheta cu privirea la luarea cu asalt a Capitoliului, Donald Trump a dat asigurări, într-un mesaj postat pe reţeaua sa de socializare Truth Social, că această procedură conduce ”aproape întotdeauna” la o inculpare, relatează AFP.
Donald Trump va fi inculpat?
Fostul președinte american a precizat în acest mesaj că a primit această scrisoare – prin care este desemnat drept ţintă a anchetei Departamentului Justiţiei cu privire la eforturi în vederea unei răsturnări a rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020 – în timp ce se afla împreună cu familia sa, relatează The Associated Press.
O scrisoare de acest fel poate preceda o inculpare şi este folosită pentru a-l informa pe cel vizat că procurorii deţin probe care-l leagă de o infracţiune, scrie AP.
Luna trecută, Donald Trump a primit o astfel de scrisoare înainte să fie inculpat într-o anchetă separată cu privire la o proastă gestionare a unor secrete de stat.
Un purtător de cuvânt al procurorului special Jack Smith care coordonează ancheta, contactat de AP, a refuzat să comenteze.
Pace în Ucraina în 24 de ore
Altfel, Donald Trump era, zilele trecute, ferm convins că poate veni cu o soluţie care să ducă la finalul războiului din Ucraina, iar toate negocierile pe care ar trebui să le poarte cu Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski nu i-ar lua mai mult de câteva ore.
Fostul preşedinte american, care îşi doreşte un nou mandat la Casa Albă din 2024, afirmă că, dacă va deveni iarăşi preşedintele Statelor Unite, va negocia extrem de rapid un acord între Kiev şi Moscova.
„Voi lua legătura cu Putin pentru a încheia un acord cu Zelenski. Acest lucru se va întâmpla foarte repede.
Eu i-aș spune lui Volodimir Zelenski: ‘Destul, trebuie să ajungi la o înțelegere.’
Îi voi spune lui Vladimir Putin: ‘Dacă nu încheiați un acord, le vom da mai mult, mai mult decât au avut vreodată, dacă este necesar.’ ”, a afirmat Donald Trump într-un interviu acordat duminică postului de televiziune Fox News.
Donald Trump s-a lăudat că totul i-ar lua doar o zi.
„Voi încheia acordul într-o singură zi”, a adăugat acesta.
Nu este prima oară când Donald Trump spune că poate aduce pacea în Ucraina în doar 24 de ore, însă niciodată nu a detaliat cum va face exact acest lucru, notează agenţia rusă de presă TASS.
În trecut, Trump nu a exclus faptul că Ucraina va trebui să facă concesii teritoriale.