Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a atenţionat marţi că donarea de sânge a scăzut semnificativ.
Potrivit unui comunicat de presă al COPAC, scăderea „va deveni dramatică” în condiţiile noilor restricţii de circulaţie.
„Nu ştim dacă această informaţie a ajuns şi la nivelul Comitetului de Urgenţă, dar aceasta lipsă a donatorilor de sânge se traduce printr-o criză a pacienţilor cu boli rare, boli cronice sau pacienţii acuţi, lipsa sângelui va avea un impact devastator asupra întregului sistem de sănătate. De transfuzii vor avea nevoie inclusiv cazurile grave de COVID-19, care nu vor întârzia să apară. Pentru această problemă, solicităm Comitetului de Urgenţă şi Ministerului Sănătăţii să găsească urgent o soluţie pentru că va deveni cât de curând o problemă majoră a sistemului de sănătate”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC, citat într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.
Începând de miercuri, se impun restricţii de circulaţie şi în timpul zilei
După ședința de la Cotroceni de marți, Klaus Iohannis a anunțat ce noi măsuri se vor implementa pentru a preveni răspândirea coronavirusului. În plus, președintele României a precizat și că măsurile care reprezentau până acum recomandări devin obligatorii.
„Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun în acest moment că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare. Se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine o obligație. Oamenii pot ieși să meargă la serviciu și să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe zi o pe alta. Aceste restricții devin obligații”, a declarat Iohannis.