Oprah Winfrey se alătură luptei împotriva coronavirusului. Vedeta a declarat joi că donează 10 milioane de dolari, pentru a ajuta americanii „să treacă peste această pandemie”.
Winfrey, una dintre cele mai bogate şi mai influente femei din America, a făcut anunţul pe reţelele de socializare, relatează Reuters, citată de agerpres.
„Donez 10 milioane de dolari pentru a ajuta americanii în timpul acestei pandemii în oraşele din toată ţara şi în zonele în care am crescut”, a declarat vedeta, în vârstă de 66 de ani, care s-a născut într-o familie săracă în Mississippi şi a crescut Milwaukee şi Tennessee.
Suma va ajunge în mai multe direcții. O parte din bani vor merge către noua iniţiativă America’s Food Fund, lansată împreună cu Apple Inc, Fundaţia Ford, Laurene Powell Jobs şi actorul Leonardo DiCaprio, şi destinată procurării de alimente pentru persoanele cele mai afectate de pandemie, cum ar fi copiii care se bazau pe prânzul oferit la şcoală, familii cu venituri reduse, bătrâni şi persoanele confruntate cu pierderea locului de muncă.
Când a luat decizia?
Până în prezent, Oprah nu a precizat unde va merge cea mai mare parte din donaţia sa de 10 milioane de dolari.
Anunțul vedetei a fost făcut în aceeaşi zi în care datele au arătat că un număr record de 6,6 milioane de americani a depus actele pentru şomaj săptămâna trecută.
Luna trecută, Winfrey a lansat o serie de emisiuni săptămânale pe noul serviciul de streaming al Apple, Apple TV +, intitulată „Oprah Talks COVID-19„, în care vorbeşte prin intermediul platformelor video cu lideri spirituali şi cu alte personalităţi despre cum depăşim criza.