Polițiștii au oprit autoturismul condus de bărbat, în jurul orei 21.15, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a drogurilor.

Șoferul a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Șoferul a rămas fără permisul de conducere și s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, conform informațiilor Mediafax.

Este vorba despre influencerul Dorian Popa, în vârstă de 35 de ani, care a fost prins la testul Drug Test că a consumat canabis, scrie Libertatea.ro.

Cine este Dorian Popa

Popa s-a născut pe 7 august 1988, în Constanța și este unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, fiind totodată și cântăreț, dansator și actor.

Odată cu apariția pe micile ecrane în serialul „Pariu cu viața”, Dorian Popa a devenit cunoscut pentru publicul larg din România.

Ceea ce multă lume nu știe este că Popa a absolvit programul de masterat al Facultății de Relații Publice în Marketing, în cadrul A.S.E și în anul 2014, a fost desemnat „Bărbat de succes al anului 2014” în gala Celebrity Awards.

„Am ales sa imi schimb oarecum traseul studiilor mutandu-ma de pe latura de contabilitate pe cea de marketing intrucat am considerat ca aceasta din urma este mult mai apropiata de cariera pe care incerc sa mi-o cladesc ca actor. Am ales acest master deoarece, in urma documentarii, a reiesit ca ar avea chiar reale sanse sa ma ajute in viitor. Este un masterat ce dezvolta cunostiintele in ceea ce priveste resursele umane de specialitate, un domeniu care mie mi se pare foarte provocator”, mărturisea Dorian Popa înainte de a începe primul an de Master.

În anul 2019, Dorian Popa l-a interpretat pe Mario în cadrul serialului „Sacrificiul”.

În 2015, a dublat personaj Sohone din Mune: Gardianul Lunii.

În ianuarie 2021, Dorian Popa a declarat că își va adăuga în buletin porecla care l-a consacrat, și anume „Hâtz”.

Dorian Popa a declarat, în cadrul unui interviu, că onestitatea este unul dintre punctele sale forte, fapt care a deranjat multă lume de-a lungul timpului. Acesta susține că succesul său se datorează fatului că își pune sufletul pe tavă în fața urmăritorilor săi.

„Dumnezeu pe mine m-a înzestrat cu onestitate, care uneori deranjează. Din punctul meu de vedere, sunt unii artiști care adoră să fie în fața camrelor de vedere.

Eu nu trebuie să tânjesc după acest lucru, să merg la alte producții. Eu am camera mea. E un job, mi-am găsit drumul. Eu sunt cu sufletul pe tavă, am învățat asta de la colega ta, Teo Trandafir. Mi-a fost mentor. Am făcut un curs cu ea. Am înțeles acolo că „trebuie să-ți vomiți sufletul”. O citez pe Teo, pentru că ea are niște exprimări extraordinare. Mi-am dat seama că ăsta sunt. Îmi asum chestia asta. Sunt genul de artist căruia îi place atenția”, a precizat Dorian Popa.

Dorian Popa susține că aspectul său fizic nu l-a ajutat numai în plan profesional, ci și psihic, întrucât, în sala de sport, scapă de orice energie negativă și reușește să-și adune energia pentru ceea ce are de făcut în continuare.