Dorin Cocoş are mai multe interdicţii, printre care şi faptul că nu are voie să părăsească imobilul din Bucureşti în care locuieşte fără permisiunea procurorilor, să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi din dosar, martori ori experţi, precum şi cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor pentru care este cercetat, direct sau indirect.
Decizia nu este definitivă.Dorin Cocoş mai are însă un mandat de arestare preventivă emis pe numele lui în dosarul fostei şefe a DIICOT Alina Bica.În schimb, instanţa a prelungit cu 30 de zile arestul preventiv în cazul primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.De asemenea, a fost prelungit arestul la domiciliu pentru Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru.
Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.
Astfel, susţin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.
'La nivelul anului 2009, instituţiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licenţe ce au fost achiziţionate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor Contractului comercial de închiriere a licenţelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO şi a actelor adiţionale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat şi dreptul neexclusiv de utilizare a licenţelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licenţelor şi a efectelor contractului de închiriere de licenţe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României', precizează DNA.
Sursa citată precizează că, în primăvara anului 2009, a avut loc o întrevedere între Cocoş, Ştefan, Sandu şi alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.
'În cursul procedurii de achiziţie, pentru a asigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Dorin Cocoş a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro, Dorin Cocoş – 9.000.000 euro. Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG, în consecinţă, la 12.08.2009 a fost semnat un acord cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare', mai susţin procurorii.AGERPRES