Dorin Lazăr Maior a ajuns în România

Luni, pe data de 16 octombrie, Dorin Lazăr Maior a ajuns în România. Acesta a fost adus de la Roma, sub escorta Poliției, pentru a a executa o condamnare primită într-un dosar în care a fost acuzat de cumpărare de influenţă.

Potrivit unei informări a Poliţiei Române, pe data de 2 octombrie, o escortă formată din ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române urma să preia, din Roma, un bărbat de 63 de ani, relatează Agerpres.

Fostul deputat s-a internat într-un spital din Roma, din cauza unor probleme medicale, au precizat surse judiciare până când situaţia medicală i-a permis transportul către ţara noastră.

Acesta a fost condamnat de Tribunalul Braşov pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la această infracţiune, la data faptelor fiind condamnat definitiv în altă cauză.

Pe 11 noiembrie 2013, Dorin Lazăr Maior a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, „după condamnarea sa de către prima instanţă şi înainte de pronunţarea hotărârii definitive, inculpatul a fugit din ţară în Dubai (Emiratele Arabe Unite) pentru a se sustrage de la executarea pedepsei cu închisoarea la care a fost condamnat. Ulterior, prin contactarea unor persoane, precum şi prin intermediul soţiei sale, inculpatul Maior a acţionat pentru identificarea şi contactarea unor persoane cu influenţă în justiţie, fiind dispus să plătească sume importante de bani pentru a obţine anularea, în mod fraudulos, a hotărârii definitive de condamnare la pedeapsa închisorii”.

Dorin Lazăr Maior este acuzat de șantaj

Luni, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că Dorin Lazăr Maior, fost deputat şi fost lider al unor asociaţii de revoluţionari, va ajunge în scurt timp în România.

Potrivit ministrului, „la data de 19 iulie 2023, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani și 1.186 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Pe numele lui a a fost emis un mandat european de arestare.”

„La data de 28 iulie 2023, Dorin Lazăr Maior a fost prins în Italia, iar, la data de 21.09.2023, Curtea de Apel Roma a dispus predarea sa în România”, a adăugat Alina Gorghiu.

Organele de poliție competente îl vor transporta pe fugar la Penitenciarul Rahova, pentru a începe executarea pedepsei privative de libertate, a mai precizat aceasta.

„Mulțumesc tuturor autorităților, naționale și străine, care au contribuit la aducerea în țară a lui Dorin Lazăr Maior! Aceasta trebuie să fie normalitatea într-un stat de drept”, a conchis ministrul Justiției.