Dorin Șerdean devine noul acționar majoritar al Dinamo! A obținut acordul lui Pablo Cortacero

Amintim că Dorin Șerdean a fost demis în ianuarie din funcția de președinte al lui Dinamo printr-o decizie luată în cadrul Consiliului de Administrație. Totuși, acesta a mers în Spania pentru a negocia preluarea pachetului majoritar de acțiuni, în valoare de 72%.

În acest context, Cornel Țălnar, cel care l-a adus în anturajul lui Dinamo, spune că Dorin Șerdean a obținut acordul lui Pablo Cortacero.

Ionuț Negoiță ar trebui să-și dea și el acordul

„Șerdean s-a întors aseară din Spania. S-a înțeles cu Cortacero și este noul acționar majoritar. Dinamoviștii care vor să vină lângă Dinamo, să ajute, să salveze clubul, să-l caute pe Șerdean”, a declarat Cornel Țălnar pentru gsp.ro

De asemenea, Ionuț Negoiță ar trebui să-și dea și el acordul în cazul înstrăinării acțiunilor, arată detaliile unui act adițional, potrivit sursei menționate.

Dinamo a driblat datoriile de milioane de euro

Amintim că Dinamo a intrat anterior în a doua insolvenţă în ultimii 7 ani. După ce prima insolvenţă i-a scăpat pe câini de datorii de peste 10 milioane de euro, acum cei de la Dinamo vor să se evapore datorii de circa 7 milioane.

Va putea scăpa de datoriile de milioane de euro pe care le are în acest moment, dar performanţa sportivă va fi pe planul doi. Câinii nu vor mai avea dreptul de a participa în cupele europene până când nu vor iesşi din insolvenţă.

În primă instanţă, administratorul judiciar va bloca toate conturile clubului și va fi singurul care va deține controlul la gruparea „câinilor” și va decide ce intră și iese în și din conturile clubului. Tribunalul a mai dat termen până pe 12 august ca alți creditori să se înscrie la masa credală.