Lucescu a spus că atunci când era jucător se concentra întotdeauna la meci. 

„Nu am fost un jucător foarte rapid. Din punct de vedere tehnic mi-am perfecționat la maxim centrările. Dar cel mai important lucru a fost că am gândit întotdeauna jocul. Îmi analizam adversarii ceilalți. Asta m-a și ajutat pe urmă să devin antrenor. Niciodată nu am mers doar pe inspirație.

Până la urmă și asta e o problemă care face ca un jucător talentat să devină un jucător foarte bun. Trecerea lui de la starea de inspirație instinctuală și dribling la o stare de creație. Să devină dintr-un om instinctual unul creativ”, a spus acesta. 

Cele trei lucruri pe care și le dorea Lucescu când era copil

Lucescu a dezvăluit și cele trei lucruri pe care și le dorea atunci când era copil: un ceas Patek Phillip, șampanie Dom Perignon și un Mercedes. Pe acestea le-a obținut de-a lungul vieții muncind extrem de mult. 

Aceste dorințe au plecat de la un personaj principal, un fel de spion, ce provenea dintr-o familie aristocrată, care „tot timpul bea șampanie Dom Perignon, avea la mână un Patek Phillip și un Mercedes”. 

El a spus că a obținut astfel de ceasuri. La fiecare zi de naștere îl primea cadou de la oamenii de afaceri ucraineni  Rinat Ahmetov și Ihor Surkis.

„Vezi cum toate se leagă. Singurul lucru care contează este capacitatea de a te dărui lucrului pe care ți-l dorești și pe care vrei să-l faci. Gândește-te la Victor Bostan (n.r. fondatorul Cramei Purcari), prietenul nostru.

Gândește-te la el câte lucruri a făcut unul după altul și încă visează să facă și mai mult.(…)  Nu plouă cu realizări. Trebuie să faci eforturi deosebite pentru a ajunge mare”, a spus Lucescu.

Copilăria lui Mircea Lucescu

Povestea lui Lucescu este una impresionantă. Născut în perioada războiului și provenind dintr-o familie cu cinci copii, Mircea Lucescu a dat dovadă de o forță uimitoare pentru a ajunge atât un jucător, cât și un antrenor de succes. 

Lucescu a vorbit despre familia lui în cadrul podcastului.

„Tata habar nu avea despre fotbal și el provenea dintr-o familie foarte numeroasă din nordul Moldovei din Bucovina. O familie în care părinții au fost obligați să împrăștie copii. Tata era analfabet. Atunci când a fost politica de alfabetizare, eu aveam cinci ani și împreună cu el am învățat literele.

El nu a făcut decât patru clase. Era foarte conștiincios cu ceea ce făcea. A fost grădinar și pe urmă infirmier”, a povestit antrenorul. 

Fiind patru băieți în familie, ei se jucăm în curte fotbal doi la doi. Văzându-și copiii, tatăl s-a îndreptat spre ei pentru a lovi mingea. 

Susținere din partea familiei

„Îmi aduc aminte de el că ne-a văzut pe noi că tot jucam acolo în curte. Eram patru frați. Făceam doi la doi. A venit și el să dea și a dat cu ambele picioare și a căzut pe spate”, a spus zâmbind melancolic Lucescu. 

Antrenorul a început să joace la Școala Sportivă 2. El a povestit în cadrul podcastului că tatăl său a venit o dată la un meci, după care nu a mai lipsit de la vreo partidă, cu toate că nu era un pasionat. 

„A stat în spatele meu din punctul ăsta de vedere. A fost atât de mândru de faptul că lumea mă aplauda, jucam bine”

Tânărul Lucescu avea susținere din partea părinților. Totuși, când a terminat clasa a șaptea, din cauza lipsurilor financiare, ei voiau să îl retragă de la școală și să îl dea la cea de meserii. 

„A venit profesoara de desen la tata și i-a spus ca nu cumva să mă împiedice să dau examen la liceu. Doar eu din familie am reușit să fac școală (…) Eu a trebuit să ridic toată familia. Am făcut tot ce a fost posibil ca toți să se ridice și a fost foarte bine”, a spus antrenorul naționalei.

Întregul podcast poate fi urmărit aici.