Astăzi expiră termenul de cumpărare a caietelor de sarcini pentru privatizarea Poștei Române, însă, potrivit unor surse din industrie, investitorii nu sunt ”foarte atrași de acest proces”.
Aceleași surse spun că există chiar solicitări pentru prelungirea perioadei de depunere a ofertelor după ce ANAF a calculat noi datorii fiscale de aproximativ 25 de milioane euro.
Investitorii interesaţi de preluarea pachetului majoritar al companiei (51%) trebuie să facă dovada că dispun de resurse financiare pentru un aport de capital în numerar de minim 150 milioane de euro.
Privatizarea companiei se va realiza prin metoda majorării capitalului social cu aport de capital privat în numerar prin dobândirea de către noul investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalului social al companiei.
În funcţie de modul de exercitare de către Fondul Proprietatea a dreptului de preferinţă la subscriere, investitorului i se va oferi spre subscriere între 61.916.078 şi 94.808.661 acţiuni.
În procesul de privatizare pot participa doar persoane juridice, individual sau în consorţiu, şi care îndeplinesc mai multe condiţii de participare şi criterii de precalificare, respectiv solvabilitatea, seriozitatea în afaceri, administrare sustenabilă şi datoriile bugetare.