Partenerul coordonator al companiei cu cele mai mari încasări în 2011 crede că epoca avocatului-vedetă a apus şi că orgoliile profesionale sunt mai degrabă un minus decât un atu.
Capital: 2011 a început pe un ton optimist, a continuat pe un ton mai rezervat şi s-a încheiat cum nu se puteaa mai bine pentru Boştină şi Asociaţii. De unde vine această evoluţie sinuoasă?
Doru Boștină: Lucrul acesta nu s-a întâmplat doar în 2011. Mă uitam recent pe o analiză lunară a încasărilor şi se vede clar că, cel puţin din 2004 până în prezent, există aceeaşi ciclicitate. Practic, majoritatea încasărilor vin la sfârşitul anului. Evoluţia aceasta ţine de comportamentul clienţilor noştri – lucrurile se mişcă mai greu în companii în luna ianuarie – dar şi în vacanţa judecătorească. În lunile de vară, în general, încasările sunt mai mici pentru că instanţele nu lucrează. În plus, am preferat să încasăm mai mult în luna decembrie şi din raţionamente de fiscalitate. Nu pot spune însă că nu a fost şi o strategie a noastră. Am preferat să fim mai rezervaţi pentru a nu alerta concurenţa. Cred că şi celelalte firme mari fac acelaşi lucru.
Capital: Până la urmă, 2011 a fost un an bun pentru întreaga piaţă, după cum arată estimările. Care credeţi că a fost creşterea pe ansamblu? A fost 2011 o excepţie sau vă aşteptaţi la rezultate bune şi anul acesta?
Doru Boștină: Toată lumea vorbeşte despre piaţa avocaturii, însă cred că puţini au dimensiunea corectă a acestei pieţe. Este imensă. Potenţialul este imens, doar că avocaţii trebuie să ştie să îl exploateze. Vă dau un exemplu, vorbesc cu oameni din companii foarte mari care sunt prezente şi în România. Când am întrebat cu ce casă de avocatură lucrează, mulţi au spus că au un departament intern populat cu jurişti şi că nu lucrează cu avocaţi. Aceste companii reprezintă un potenţial imens pentru domeniul în care activăm, cu condiţia de a le convinge să apeleze la serviciile noastre. Din acest punct de vedere, avocaţii trebuie să treacă peste orgolii (o caracteristică pregnantă pentru domeniul nostru) şi să caute ei clienţii, nu să aştepte ca aceştia să vină la ei. Dacă mă întrebaţi ce se va întâmpla în 2012, eu cred că va fi încă un an de creştere, tocmai din motivele pe care le-am expus.
Capital: Anul trecut aţi avut o cifră de afaceri de peste 25 de milioane de euro, de peste două ori mai mult decât în 2010. De unde vine această majorare? S-a concretizat o tranzacţie importantă?
Doru Boștină: Conform ultimelor rezultate, vânzările se apropie chiar de 30 de milioane de euro. Am avut şi tranzacţii substanţiale (achiziţia Alcedo de către grupul Sumitomo este un exemplu), însă cele mai mari satisfacţii consider că au venit de la cele 18 birouri din ţară. Am anticipat corect evoluţia pieţei şi ne-am dezvoltat din timp în teritoriu. Acum, aceste birouri au atins maturitatea. Este esenţial să fii aproape de client şi de aceea colaboratorii noştri din ţară au avut un rol foarte important, chiar dacă în instanţă merg de cele mai multe ori tot avocaţii din centrală. Colaboratorii din teritoriu ne ajută să fim permanent la curent cu evoluţia firmelor pe care le reprezentăm, fără a mai fi nevoie să trimitem oameni de la Bucureşti. A trecut vremea marilor contracte, şi de aceea clienţii din teritoriu sunt foarte importanţi, chiar dacă de multe ori aduc încasări mici. Creşterea de anul trecut mai are însă o cauză. Am decis să includem în rezultatele globale şi vânzările pe care le-am facturat prin birourile din străinătate. Oricum, prin aceste birouri ne ocupăm exclusiv de afacerile din România ale clienţilor străini.
Capital: Vom asista la tranzacţii importante în 2012? Credeţi că statul va duce până la capăt procesul de privatizare din energie?
Doru Boștină: Cu siguranţă, Guvernul va merge până la capăt cu privatizările anunţate şi o va face dintr-un motiv foarte simplu: nu îşi mai permite să piardă bani pentru a susţine companiile respective. În plus, există şi presiunea FMI, care nu este neapărat presiunea unui organism «imperialist», ci are raţiuni economice clare. Vom asista desigur şi la achiziţii importante. De exemplu, pe piaţa asigurărilor vor fi câteva tranzacţii substanţiale.
Boştină&asociaţii în cifre
– 30 de milioane de euro vânzări în 2011. Această cifră de afaceri va plasa compania pe primul loc în topul firmelor de avocatură, potrivit unui calcul Capital;
– 18 birouri teritoriale şi 4 birouri în străinătate – în Austria, Elveţia, Cipru şi Republica Moldova;
– 80 de avocaţi din Baroul Bucureşti şi 40 de colaboratori în teritoriu;
– 30% din încasări din litigii şi birouri teritoriale şi 24% din zona M&A, privatizări şi concurenţă. Contractele de infrastructură aduc 9,5% din vânzări.