Ziua de 15 septembrie 2008 a devenit o zi crucială în istoria economiei. Un comunicat de presă de cinci rânduri avea să bulverseze o lume întreagă. Fraza-cheie: „Banca de investiţii Lehman Brothers a decis să intre sub protecţia legii falimentului”. A urmat un şir lung de şocuri financiare, economice politice şi sociale. Aniversăm un an de la căderea unuia dintre cele mai mari imperii financiare din lume. 15 septembrie, ziua în care a fost anunţat falimentul Lehman, a fost ziua în care cuvântul „criză” devenit sinonimul lumii în care trăim.
Legătura dintre criza care continuă să dea peste cap cele mai pesimiste prognoze ale specialiştilor şi falimentul Lehman Brothers este văzută în mod diferit de către analişti. Unii spun că, practic, înainte de ziua de 15 septembrie 2008 lumea nu se confrunta cu o criză, ci cu o situaţie care, dacă ar fi fost gestionată cu grijă, nu ar fi degenerat în ceea ce se întâmplă acum pe pieţele internaţionale.
Alţii sunt de părere că falimentul Lehman nu s-ar fi produs dacă situaţia de dinainte de 15 septembrie nu ar fi fost deja extrem de critică. Cert este că dispariţia Lehman a însemnat momentul în care criza a început să facă jocurile în lumea financiară şi, mai apoi, în economia reală.
Actorii care au jucat roluri importante în căderea LB au intrat, între timp, într-un con de umbră. O singură excepţie notabilă: Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale (Fed), care a mai primit un mandat din partea preşedintelui american. În rest, Henry Paulson, secretarul general al Trezoreriei, Richard Fuld, CEO-ul Lehman Brothers, şi, nu în ultimul rând, George W. Bush, preşedintele de pe atunci al Statelor Unite, au ieşit de pe scena publică, deşi, cu doar un an în urmă, ei erau cei care decideau soarta a ceea ce avea să urmeze.
Lehman Brothers sau AIG: scapă cine poate
Înfiinţată la jumătatea secolului XIX de Henry, Emanuel şi Mayer Lehman, imigranţi bavarezi ajunşi în Alabama, LB era o instituţie financiară care avea statutul de „Too big to fail”, („Prea mare ca să cadă”, n.r.), o expresie devenită clasică în sistemul financiar american, dar care nu a mai avut nicio valoare pe 15 septembrie 2008. Lehman însemna 25.000 de angajaţi, active de 600 de miliarde de dolari şi o tradiţie de aproape 150 de ani.
ificultăţile de la Lehman au venit „la pachet” cu situaţia grea cu care se confrunta un alt jucător important din sistemul financiar american: American International Group (AIG), o companie al cărei nume era scris cu mândrie pe tricourile jucătorilor de la Manchester United, în schimbul unei sponsorizări colosale. Un grup cu active în asigurări de 1.000 de miliarde de dolari şi cu 120.000 de angajaţi.
Statul american a fost, practic, nevoit să aleagă între LB şi grupul de asigurări AIG. Falimentul AIG ar fi însemnat un cutremur şi mai mare pentru sistemul financiar american şi mondial şi, mai mult decât atât, ar fi avut consecinţe dramatice imediate în plan social.
La începutul lunii septembrie, şefii LB raportau o cifră dramatică: pierdere trimestrială de 4 miliarde de dolari! Fed-ul şi Trezoreria i-au promis CEO-ului Fuld că vor face tot ce se va putea pentru ca banca pe care o conducea să treacă peste dificultăţi. Acest lucru nu s-a întâmplat.
Pe 14 septembrie 2008, Richard Fuld şi-a dat seama că a fost „trădat” de Henry Paulson şi a început, într-un gest disperat, să caute singur o salvare. Şeful Bank of America nu a putut fi găsit pentru a discuta o eventuală preluare, astfel că ultima speranţă erau englezii de la Barclays, însă, la momentul respctiv, achiziţia LB nu li s-a părut acestora o investiţie bună. În seara zilei de 14 septembrie 2008, guvernul american a hotărât că Lehman Brothers va intra sub protecţia legii falimentului, fapt ce urma a fi anunţat a doua zi.
Executivii LB l-au implorat, pur şi simplu, pe Paulson să salveze banca: „Eşti pe cale să dezlănţuieşti forţele răului asupra pieţelor financiare. Nici măcar nu-ţi dai seama ce faci”, i-ar fi spus aceştia secretarului Trezoreriei.
700 de miliarde de dolari pentru îmblânzirea crizei
Odată cu prăbuşirea imperiului LB, Wall Street-ul a luat foc. Bursele americane şi, împreună cu ele, toate pieţele de capital din lume s-au dezechilibrat. Imediat după căderea LB, indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a atins cel mai mic nivel din ultimii 3 ani, iar burse precum cea de la Moscova şi-au suspendat activităţile de tranzacţionare din cauza scăderilor foarte mari.
Odată cu prăbuşirea Lehman, au ieşit la iveală şi problemele AIG, salvată de la faliment exact la 3 zile după dezastrul de pe 15 septembrie. Statul american a scos de urgenţă din buzunar 85 de miliarde de dolari pentru a împiedica un cutremur care ar fi avut consecinţe de neimaginat.
Până la finalul lunii, Paulson şi Bernanke au construit un plan de salvare a băncilor, conştienţi fiind de faptul că există posibilitatea ca şi alte bănci să se confrunte cu pericolul falimentului. Planul, în valoare de 700 de miliarde de dolari, a fost aprobat de administraţia Bush în luna octombrie, deşi iniţial a fost respins. Această respingere a avut un „răspuns” negativ din partea indicelui Dow Jones, care a suferit o scădere de peste 700 de puncte.
Cine garantează că acest coşmar nu se va repeta?
Falimentul Lehamn Brothers nu a însemnat doar căderea unei instituţii cu o vechime de 150 de ani, ci a ridicat şi un mare semn de întrebare asupra modului de funcţionare a capitalismului.
Evenimentul care a avut loc în urmă cu un an este similar falimentului Creditanstalt, o mare bancă austriacă, petrecut în 1931. Analiştii sunt de părere că, dacă nu ar fi căzut Lehman, alte instituţii financiare s-ar fi confruntat cu probleme similare care ar fi dus la scăderea încrederii investitorilor şi la prăbuşirea burselor, iar neîncrederea investitorilor s-ar fi transferat, în acelaşi mod, la consumatori şi recesiunea ar fi apărut oricum.
Cert este că au început să fie problematizate aspecte precum secretul bancar, bonusurile bancherilor, investiţiile diviziilor de trading ale băncilor, speculaţiile de pe burse etc. Adoptarea şi punerea în aplicare a soluţiilor sunt încă la început. Până atunci, nimeni nu poate garanta că un dezastru precum cel de acum un an nu se va repeta. De curând, fostul preşedinte al Fed-ului, Alan Greenspan, a declarat că lumea va mai cunoaşte crize financiare.
E posibil ca băncile şi cei care le conduc să nu fi învăţat nimic din falimentul LB şi din criza pe care acesta a generat-o. Dorinţa unor câştiguri imediate şi substanţiale ar putea reveni în mintea bancherilor care vor reîncepe, probabil, să facă investiţii cu grad ridicat de risc. Un lucru este însă cert: falimentul Lehman Brothers a demonstrat că principiul „Too big to fail” nu este decât o vorbă în vânt.
DETALII:
Citeşte şi DOSAR CAPITAL.RO Falimentul Lehman Brothers: ce a urmat după 15 septembrie 2008?
Citeşte şi DOSAR CAPITAL.RO Actorii falimentului LB: ce au fost şi ce au ajuns
