S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic

În urma tragediei de marți, 9 iulie, când o tânără de 19 ani a decedat sfâșiată de un urs, autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și braconaj cinegetic.

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova spune că au loc în continuare cercetări pentru a stabili toate cauzele și împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Pentru a putea recupera trupul tinerei a fost nevoie de împușcarea ursului, care a stat în apropiere când au intervenit salvatorii. Drept urmare, va fi pronunțată și legalitatea uciderii ursului.

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova arată că a fost nevoie de împușcarea ursului pentru prevenirea altor evenimente tragice.

„Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi braconaj cinegetic.

Unitatea de parchet urmează să se pronunţe şi sub aspectul legalităţii împuşcării exemplarului de urs.

Din verificările efectuate până la acest moment, s-a conturat o stare de necesitate ce a impus extragerea exemplarului de urs prin împuşcare, pentru prevenirea unor alte evenimente negative”, a transmis, miercuri, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

urs
SURSA FOTO: Dreamstime

Recomandări pentru cei care vor să meargă la pădure

Asigură-te că zona în care te deplasezi nu este populată de urși. Consultă autoritățile locale sau resursele online pentru a verifica dacă regiunea este cunoscută pentru atacurile urșilor sau prezența lor.

Evită să pleci în pădure în condiții de ceață sau ploaie, deoarece acestea cresc riscul unei întâlniri cu un urs. Urșii se simt în siguranță în astfel de condiții și ies în căutarea hranei.

Mergi întotdeauna într-un grup de cel puțin patru persoane și rămâneți împreună. Grupurile mari sunt mai puțin susceptibile de a fi atacate.

Ursul este speriat de zgomote necunoscute. Vorbește tare, cântă sau poartă un clopoțel anti-urs (BellBear). Evită să fluieri sau să țipi, deoarece aceste zgomote pot atrage un urs.

Evită să te aventurezi în zone cu vizibilitate redusă din cauza copacilor sau vegetației dense. Mergi doar pe poteci mari și în zone cu o bună vizibilitate.

Dacă întâlnești un urs, încearcă să-ți păstrezi calmul. Nu fugi, deoarece vei fi văzut ca o pradă.

Dacă ai un fluier, folosește-l pentru a face zgomot puternic. Ursul este foarte sensibil la zgomote și acest lucru îl poate speria. Adoptă o poziție amenințătoare, fluturând mâinile și privindu-l în ochi.

Retrage-te încet, cu ochii la urs. Aruncă rucsacul dacă ursul se apropie, acesta fiind mai interesat de mâncare decât de tine.