După ce prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein a declanşat un adevărat scandal, ajuns între timp şi în presa internaţională, prin uciderea ursului Arthur, anchetatorii din România au luat primele decizii.
A fost deschis un dosar penal pentru braconaj şi uz nelegal de armă
Astfel, a fost deschis un dosar penal în urma acestui incident. Cercetările pentru braconaj şi uz nelegal de armă sunt efectuate de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, spun surse judiciare, potrivit g4media.ro.
Săptămâna aceasta, asociaţiile Agent Green (România) şi VGT (Austria) l-au acuzat pe prinţul austriac că, în luna martie a acestui an, a venit în ţara noastră şi a ucis cel mai mare urs din România, deşi derogarea primită era pentru o ursoaică cu pui care cauza pagube unor ferme din localitatea Ojdula, judeţul Covasna.
Prințul nu a omorât ursoaica vizată, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților.
„Derogarea, clar a fost o acoperire, pentru ceva necurat în cazul ăsta”
Preşedintele Agent Green, Gabriel Păun: „Arthur avea vârsta de 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum.
Mă întreb cum a putut prințul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împușcat ursul greșit.”
„Derogarea, clar a fost o acoperire, pentru ceva necurat în cazul ăsta. Asta e suspiciunea. În spate nu e o documentație care să o susțină. Nu poți să dai o derogare pentru ce s-a întâmplat vara trecută, șase luni mai târziu. Aici, deja lucrurile sunt suspecte. Sunt multe lucruri care necesită explicații”, mai afirmă Păun.
O petiţie online a fost iniţiată către Ministerul Mediului pentru a fi stopată vânătoarea de trofee.
Sursa foto: Agent Green