Studiile postuniversitare in strainatate prezinta diferente de baza in ceea ce priveste experienta profesionala solicitata si posibilitatea, mai mare sau mai mica, de a obtine o finantare. Pentru MBA, se cere in general o experienta minima profesionala de doi ani si sunt sanse mai mici de a obtine bani, deoarece MBA-ul este considerat o investitie valoroasa si de lunga durata. Celelalte programe de master accepta si experienta profesionala zero, iar sumele disponibile pentru a fi alocate candida
Studiile postuniversitare in strainatate prezinta diferente de baza in ceea ce priveste experienta profesionala solicitata si posibilitatea, mai mare sau mai mica, de a obtine o finantare. Pentru MBA, se cere in general o experienta minima profesionala de doi ani si sunt sanse mai mici de a obtine bani, deoarece MBA-ul este considerat o investitie valoroasa si de lunga durata. Celelalte programe de master accepta si experienta profesionala zero, iar sumele disponibile pentru a fi alocate candidatilor admisi sunt mai numeroase si de valoare mai mare. Prima etapa este pregatirea unui dosar de admitere cat mai competitiv. Dosarele de candidatura se gasesc pe site-ul fiecarei universitati sau accesand www.embark.com, un site ce faciliteaza cautarea. Unele universitati accepta completarea dosarelor
on-line, contra unei taxe platite prin intermediul cartilor de credit. De regula insa, formularele trebuie completate de mana, asadar, candidatul solicita universitatii sa-i expedieze prin posta un astfel de dosar in alb ce va fi returnat completat, in plicurile purtand sigla expeditorului. Taxa pe care candidatul o plateste, in ambele cazuri, este in medie de 75 USD. Clara Deak, presedinte al Barna Educational Center, ne explica detaliat continutul unui dosar de candidatura. Elementele de baza sunt: testele standardizate, eseul, scrisorile de recomandare si foaia matricola.
Scorul la teste este decisiv in primul rand in selectia pentru acel program si apoi pentru suma solicitata. Testele standardizate sunt TOEFL, GMAT si GRE. Testul TOEFL este solicitat in scopul verificarii cunostintelor de limba engleza. GMAT (Graduate Management Admission Test) este necesar pentru studiile postuniversitare in domeniul economic. Obligatoriu in programele MBA, el poate fi substituit cu GRE (Graduate Record Examinations) in alte tipuri de master. Testele GRE sunt concepute in mod distinct pentru fiecare domeniu.
Evaluarea cunostintelor nu este simpla
Barna Educational Center se ocupa de pregatirea candidatilor pentru testele GMAT si TOEFL. Din experienta de pana acum, Clara Deak apreciaza o medie de cinci luni a perioadei necesare de pregatire pentru obtinerea unui scor foarte bun. Aceste teste pot fi date in sistem computerizat in cadrul centrelor speciale din Bucuresti si Iasi, rezultatele fiind trimise automat centrului coordonator din New Jersey.
Al doilea element important al dosarelor de candidatura sunt eseurile, bazate pe anumite teme de discutie pe care scolile le impun. „Fiecare candidat in parte poate decide ce este bine sa scrie in eseuri. Ce nu este bine sa scrie, insa, sunt acele comentarii peiorative despre tara sa de origine, sistemul de invatamant sau mediul profesional din care provine”, crede Clara Deak. Scrisorile de recomandare cerute de universitatile americane sunt in general doua la numar si trebuie completate pe formulare standard. Scrisorile, ca varianta optima, trebuie sa provina de la persoane (superiori ierarhici, clienti importanti, profesori) avand o relatie profesionala directa cu candidatul. Ultima componenta a dosarului este foaia matricola, in traducere legalizata. Sinteza situatiei scolare reflectata de foaia matricola o reprezinta punctajul final (GPA, adica Grade Point Average), calculat astfel: media generala a tuturor anilor de studiu se aduna cu media celor trei examene de licenta si cu nota obtinuta la lucrarea de diploma. Suma se imparte la trei si se inmulteste cu 0,4. Acest punctaj final trebuie sa aiba in general valoarea minima de 3,2, echivalentul notei opt in sistemul romanesc.
Intre toate elementele enumerate, ponderea cea mai importanta o au eseurile si scorurile la testele standardizate. Pentru a decide ce fel de program este cel mai bun pentru interesul propriu, Clara Deak recomanda site-ul www.usnews.com, sectiunea „graduate schools”, unde sunt prezentate universitatile americane si toate tipurile de master oferite de acestea.
Modalitati de finantare
· imprumut ce acopera toate cheltuielile aferente, fara garantii colaterale (loan) – se ofera numai de catre universitatile importante
· asigurarea dupa admitere a unei slujbe platite in cadrul campusului universitatii (assistantship)
· bursele de merit (pentru rezultate deosebite la testele standardizate)
· bursele pentru cei cu dificultati financiare. Pentru aceasta categorie candidatul trebuie sa conceapa un eseu de motivare foarte convingator.