Dosarul „10 august” a fost mutat la Tribunalul Bucureşti. Schimbarea a fost efectuată după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că nu are competenţa materială să judece cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei.
Instanţa a recunoscut în acest sens o cerere făcută de foştii şefi ai Jandarmeriei implicaţi în acest caz. Conform celor admise, aceștia au solicitat ca procesul să fie mutat la Tribunalul Bucureşti.
Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti
Conform celor transmise de judecătoarea Ruxandra Grecu de la Curtea de Apel Bucureşti, este admisă „excepţia necompetenţei materiale”.
„Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală – judecător de cameră preliminară. Declină competenţa de soluţionare a cererii de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, dispuse prin ordonanţa nr.111/II-2/2020 din 04.08.2020 a procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în favoarea Tribunalului Bucureşti – judecător de cameră preliminară.
În baza art. 29 alin.5 din Legea nr.47/1992 respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.90 din Legea nr.135/2010 (Codul de procedură penală), formulată de intimatul Cucoş Gheorghe Sebastian, prin apărător. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Definitivă în privinţa restului dispoziţiilor”, este scris în decizia luată de judecătoarea Ruxandra Grecu de la Curtea de Apel Bucureşti.