Curtea de Apel Constanța a hotărât să amâne procesul lui Vlad Pascu

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au hotărât să amâne procesul în care se rejudecă dosarul tragediei de la 2 Mai. Vlad Pascu fusese condamnat în primă instanță la 10 ani de închisoare.

Noii avocați ai băiatului au cerut o amânare, spunând că nu au avut timp suficient să studieze dosarul. Judecătorii au fost de acord și au stabilit ca următorul termen să fie pe 21 mai.

La proces a venit pentru prima dată și tatăl lui Vlad Pascu, Mihai Pascu. El a spus că a venit pentru că vrea să-i fie alături fiului său, ca orice părinte care gândește logic. Acesta a explicat că nu cere ca fiul lui să fie eliberat pentru că acesta trebuie să-și ispășească pedeapsa, pe care o merită. Totuși, el crede că la 19 ani o persoană nu e suficient de matură și că fiul său a luat decizii copilărești. Bărbatul a mai spus că nu se simte vinovat pentru că nu el a luat acele decizii în locul fiului său, ci Vlad le-a luat singur.

La Curtea de Apel au fost prezenți și părinții victimelor, iar atmosfera a fost tensionată. Atât Vlad Pascu, cât și familiile victimelor au contestat decizia primei instanțe.

„M-am prezentat pentru că trebuie să-i fiu alături, pentru că sunt părinte. Și orice părinte rațional cred că ar face asta. Eu văd lucrurile în felul următor, nu cer ca fiul meu să fie liber, asta să se înțeleagă foarte clar, el trebuie să-și ispășească pedeapsa pe care și-o merită.

Ideea care este, este că la 19 ani nu ești copt. Faptul că a luat niște decizii ale unui copil nu le putem aduce ca… nu pot sa spun acuze. Eu consider că nu am greșit pentru că nu am luat eu o decizie vizavi de el, a fost decizia lui”, a spus bărbatul.

Mihai Pascu
Mihai Pascu (SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin)

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv

Tânărul rămâne în arest preventiv pentru o perioadă de 60 de zile, conform deciziei Curții de Apel Constanța luată la finalul lunii martie.

Instanța de judecată a menținut măsura arestării preventive pentru Vlad Pascu, respingând cererea apărării de înlocuire a acestei măsuri cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar.