90 de persoane sunt aduse la audieri. Printre acestea se află și șapte directori de agenții bancare, potrivit România TV. În dosar apar și numele unor persoane care se află în Top 300 Cei mai bogați români.
Lucian Cojocaru, fost director BRD şi în prezent vicepreşedinte Volksbank, Dana Băjescu, directorul sucursalei BRD Dorobanţi, şeful sucursalei BRD Unirii şi responsabili ATE Bank sunt cercetaţi de DIICOT în cazul fraudelor bancare, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. Lucian Cojocaru (44 de ani) este cercetat pentru activitatea sa de la BRD. El a părăsit BRD în septembrie 2010. Înainte de a prelua funcţia de vicepreşedinte al Volksbank, el a fost timp de şapte ani directorul comercial al reţelei BRD – Groupe Societe Generale.
Reprezentanţii BRD –Groupe Société Générale au anunţat că în această dimineaţă au luat cunoştinţă de solicitarea DIICOT de a efectua percheziţii la sediile a două unităţi bancare din Bucureşti, în cadrul investigaţiilor de mai mare amploare ce vizează obţinerea în mod ilegal de credite de la mai multe instituţii financiare.
„Banca a asigurat condiţiile necesare efectuării percheziţiilor, conform mandatelor emise de autorităţi. În acelaşi timp, operaţiunile cu clienţii băncii au continuat în condiţii normale. Precizăm că activitatea băncii nu este afectată de această operaţiune şi rămânem în continuare la dispoziţia clienţilor noştri“, susţin reprezentanţii băncii.
Surse din cadrul Volksbank spun că banca aşteaptă ca în jurul amiezii să fie informată de DIICOT cu privire la oamenii care vor fi solicitaţi pentru declaraţii în cazul mega-fraudei.
Patru notari sunt suspectați ca fiind implicați în frauda bancară. Printre aceștia se numără și soția lui Damian Drăghici– Paula Rosenberg, susțin surse din rândul anchetatorilor.
Cea mai mare parte a fraudei a fost înregistrată la banca BRD. Sunt vizate sucursalele BRD Dorobanți, Unirii, dar și sediul central, susțin surse din rândul anchetatorilor. Cea dea doua bancă implicată este Volksbank. Citiţi şi
Printre oamenii de afaeri suspecţi în dosarul fraudei bancare de 85 de milioane de euro se numără Marius Locic, şi Vasile şi Dumitru Creştin, potrivit anchetatorilor.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează un număr de 48 de perchezitii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 58 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor.
Capital a dezvăluit, încă de anul trecut, existența unei fraude enorme la una din băncile din România, cea mai probabilă fiind atunci BRD, banca pe care acum au menționat-o și procurorii DIICOT.
Potrivit anchetatorilor, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare, pentru un număr de 35 de societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional organizat.
„Activitatea infracţională a fost sprijinită de către șapte învinuiţi având calitatea de directori generali/ directori comerciali ai unităţilor bancare, prin coordonarea procedurii de selecţie a firmelor, avizare pentru risc şi de aprobare a creditelor deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale, dar şi de către 6 funcţionari din cadrul unităţilor bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare”, anunţă DIICOT.
Acesta este cel de al doile lot care este dus la audieri.
Alte zece persoane acuzate în dosarul grupării Stan-Ruse, cunoscut sub numele „Dosarul Bancherilor”care a înşelat mai multe bănci, vor fi cercetate în arest preventiv. Curtea de Apel Bucureşti a mai dispus pe 20 noiembrie emiterea a cinci noi mandate de arestare şi menţinerea în detenţie a altor cinci din cele şase persoane arestate de Tribunal.