Dosarul crimelor de la Caracal a adus în atenţia opiniei publice un subiect mult prea rar discutat, din păcate. Care este destinul tragic de care au parte mii dintre copiii României?
Cazul Caracal, în care Gheorghe Dincă este acuzat că a răpit şi ucis două adolescente, a adus în atenţia publică şi alte probleme cu care se confruntă România, însă sunt deseori trecute sub tăcere: copiii dispăruţi şi traficul de minori. Este pista pe care o indică şi familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu, care nu cred că fetele lor au fost ucise de Dincă, ci ar fi fost traficate şi ar fi ajuns cel mai probabil în Italia.
Despre acest subiect a amintit şi deputatul PNL Adriana Săftoiu, care a oferit detalii printr-o postare pe Facebook despre discuţiile ce au avut loc joi la Comisia pentru copii dispăruți din Camera Deputaţilor. Într-un răspuns dat unui internaut, Săftoiu chiar a amintit despre cazul Caracal:
„Despre temele acestea se discută vocal public doar când apare câte un „Caracal”, desi sunt sute de cazuri de acest gen şi mii de cazuri de persoane traficate. Subiect „marginal”. Dar nu presa e problema mea, ci instituţiile statului în raport cu aceste fenomene, copii dispăruţi şi trafic de persoane.”
Postarea integrală a Adrianei Săftoiu despre discuţiile din Comisia pentru copii dispăruți
“Dacă mâine mor, as vrea să știu ce s-a întâmplat cu copilul meu, să știu dacă l-au omorât şi măcar să îi aprind o lumânare”, asta a fost declaraţia unei mame, prezentă astăzi la Comisia pentru copii dispăruți. Copilul ei a dispărut în 1996. Nici astăzi nu știe ce s-a întâmplat cu băiatul ei, timp în care a vândut aproape tot, ca să aibă bani de avocați, de detectivi, orice ca să îşi găsească copilul.
Mama unei adolescente de 16 ani, dispărută fără urmă din 2013, vrea același lucru: „Să imi spună unde a dus-o, dacă a omorât-o, măcar să îi pot face o pomană”. Dovezile de pe camera de supraveghere de la şcoală îl arată pe cel care a luat-o, dar nu şi ce s-a întâmplat ulterior. Iar dacă nu s-au găsit alte dovezi ale unei posibile crime, cazul e ca încheiat, respectivul – liber si astăzi.
Tatăl își caută fata de 20 de ani. Plimbați între instituțiile statului, părinții fie află că ar fi murit, fie că ar fi plecat cu un Făt Frumos şi las’ că vine ea. După 20 de ani, aceşti părinți sunt “încurajați” să astepte, că apar ele.
Despre fetița dispărută la 4 ani din fața casei, în 1984? Mama ei i-a numărat aniversările. Acum ar avea 35 de ani. A recurs şi la un specialist care i-a făcut portretul-robot. Şi mama, în vârstă acum, tot speră că nu va muri până nu își va vedea copila.
Toți ne-au spus că nu își pun speranțe în instituțiile statului. Asta pentru că de ani de zile se plimbă între ele. Depun în continuare sesizări, stau pe la ușile Poliției, Parchetelor, poate-poate cineva îi ia în serios. Dorul de copiii lor si credința îi fac să nu renunțe să spere că vor afla până la urmă ce s-a întâmplat.
Atât, pe moment, despre audierile de astăzi.