Dosarul Hexi Pharma: Dan Condrea a primit finanţare europeană de două ori pentru un singur proiect

În 2011, două dintre firmele lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, au obţinut finanţare europeană pentru acelaşi proiect: înfiinţarea unei clinici medicale. În total, prin Ministerul Dezvoltării, Bruxelles-ul a plătit 362.000 pentru Hexi Med care are 11 angajaţi şi pierderi de 300.000 de lei în 2015. Una din cele două firme care au cerut finanţare europeană a fost radiată, dar sediul ambelor a fost declarat într-o clădire din zona Unirii, cumpărată în 2004 de la Primăria Capitalei, scrie Digi 24.

În iunie 2010, Hexi Medical Farma S.R.L, care funcţiona de cinci ani, avea un singur angajat şi datorii de aproape 900 de mii de lei. Firma, care le aparţinea lui Dan Condrea şi fostei sale soţii, cere Registrului Comerţului schimbarea domeniului de activitate.

Din comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice, SC Hexi Medical Farma SRL ajunge să se ocupe cu asistenţa medicală specializată. Un an mai târziu, aceeaşi S.C. Hexi Medical Farma S.R.L solicită finanțare nerambursabilă din fonduri europene pentru înfiinţarea unei clinici medicale.

Procesul verbal de predare primire a contractului este semnat de Laura Georgescu, fosta soție a lui Dan Condrea.

Potrivit contractului, finanţarea europeană trebuia să prin Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov intermediază finanţarea.

Hexi Medical Farma a depus o cerere de finanţare a unui centru medical şi, la o săptămână, completând acele documente, şi-a parcurs un circuit de evaluare mai în mai multe etape şi în final a fost semnat un contract de finanţare”, explică Dan Dumitru Nicula, direcorul general al A.D.R. Bucuresti-Ilfov.

Pe contractul datat decembrie 2011 apare numele ministrului de atunci. Elena Udrea susţine că nu şi-a pus semnătura pe document şi că şi-a delegat atribuţiunile secretarului de stat.

Sigur nu e a mea. Unu la mână, eu nu semnam pe astfel de acte, deci v-am spus de dinainte că nu poate să fie a mea. Dar atât cât se vede din semnătură cu siguranţă nu e a mea. De fonduri europene avea atribuţii să se ocupe domnul Murgeanu, dânsul semna aceste hârtii”, susţine Elena Udrea.

Eu nu-mi aduc aminte acum. E foarte posibil să-l fi semnat, habar n-am, pentru că semnam când veneau… Că se strângeau şi-mi veneau câte 100 la semnat”, spune Răzvan Murgeanu, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

În septembrie 2011, o altă societate a lui Dan Condrea primea o co-finanţare europeană, tot pentru înfiinţarea unei clinici medicale.

Hexi Med SRL, aflată în proprietatea lui Dan şi Virgiliu Condrea, se ocupa, conform Monitorului Oficial, cu activităţi medicale de specialitate. În aprilie 2010, solicitase 189.000 de euro de la Bruxelles pentru înfiinţarea unei clinici. Familia Condrea se angaja să contribuie la proiect cu aproape 220.000 de euro.

Clinica Hexi Med a costat aproape 410.000 de euro iar familia Condrea a solicitat finanţări europene prin cele două firme de 362.000 de euro.

În prezent, Hexi Medical Farma SRL este radiată de la Registrul Comerţului.

În schimb, funcţionează Hexi Med SRL. Potrivit Ministerului de Finanţe, clinica are 11 angajaţi, profit 0 şi pierdere declarată pe 2015 de aproape 300.000 de lei.

Pe site-ul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov, atât Hexi Medical Farma SRL, cât şi Hexi Med SRL apar la secţiunea proiecte contractate, banii având aceeaşi destinaţie: înfiinţarea unei clinici medicale.

Banii europeni au ajuns în cele din urmă să fie investiţi în sediul pe care Dan Condrea l-a cumpărat de la Primăria Generală în 2004, în baza unui contract semnat de primarul general de atunci, Traian Băsescu. Preţul plătit pentru mai bine de 200 de metri pătraţi, în zona Unirii din Capitală, a fost de 60.000 de euro. Surse din piaţa imobiliară susţin că valoarea reală a imobilului ar fi fost de peste 210 de mii de euro”, transmite corespondentul Digi24.

În 2011, atunci când Hexi Medical Farma SRL şi Hexi Med SRL au accesat fondurile europene, Agenţia pentru Dezoltare Regională Bucureşti-Ilfov era în subordinea Primăriei Generale, condusă la acea vreme de Sorin Oprescu.

Firma-mamă a grupului, Universitar Farma S.R.L, înfiinţată în 1994 de Virgil Condrea, tatăl lui Dan Condrea, a beneficiat timp de 11 ani de spaţiu gratuit şi utilităţi plătite în incinta Spitalului Universitar, prin semnătura directorului de atunci, Sorin Oprescu.

citeşte articulul original pe Digi24.ro