Dosarul în care Dan Barna era acuzat de fraudă, clasat de DNA. Care este motivul?

Potrivit DNA, considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi fapta de care Dan Barna era acuzat.

„Nici din constatarea tehnico-științifică, nici din controlul DLAF nu au rezultat indicii privind nerespectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică și nici cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală care să afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene.

În consecință, după epuizarea cercetărilor, la data de 14 iunie 2021, a fost dispusă soluția clasării în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. a („fapta nu există”) din Codul de Procedură Penală.

Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor investigate”, este scris în explicația oferită de DNA, potrivit g4media.ro

Dosarul a mai fost clasat în 2019

Amintim că dosarul a mai fost clasat în martie 2019, dar a fost redeschis în octombrie 2019, când a fost infirmată soluția de clasare. Simultan, o anchetă Rise Project a generat autosesizarea procurorilor DNA care au deschis un alt dosar penal ce-l privea pe Dan Barna.

Mai apoi, cele două dosare au fost conexate, iar în urma cercetărilor, s-a închis dosarul pe „fapta nu există”, conform celor spuse anterior. În acest context Dan Barna a acuzat că „se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA.”

„Nu este cazul. Dacă vă fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informații incomplete, pe surse și de natură să creeze confuzii inutile. Am fost permanent la dispoziția DLAF și sunt în continuare la dispoziția lor pentru orice fel de informații vor avea nevoie. Înțeleg că instituțiile trebuie să își facă datoria și să verifice din punct de vedere administrativ proiectele din fonduri europene și e firesc să fie așa; ce nu este firesc e că o instituție să comunice în presă informații incomplete”, a declarat Dan Barna.

Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu