Joi, 16 septembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a reluat dezbaterile în dosarul de corupţie în care sunt judecate nume grele, precum Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, fostul deputat Cristian Boureanu, Ionuţ Costea, fost preşedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi cumnat al lui Mircea Geoană, alături de alte persoane.
Avocaţii lui Sebastian Vlădescu cer audierea publică a mărturiilor martorului-cheie al acuzării
Întreg dosarul legătură cu modalitatea de deblocare a plăților către compania austriacă Swietelski.
La termenul de joi, unul dintre avocaţii lui Sebastian Vlădescu a solicitat aprobarea unei cereri de audiere în ședință publică a înregistrărilor audio făcute de DNA la momentul interogării martorului-cheie din acest caz în faza anchetei penale.
Apărătorul fostului demnitar a explicat că această probă este esenţială pentru că ea este sugestivă și mult mai cuprinzătoare față de declarațiile luate în scris martorului. Declarațiile scrise nu relevă tot ceea ce s-a discutat între ofițeri, procuror și martor, și mai mult modalitatea de exprimare a martorului, atitudinea și cele spuse ar denota că acesta ar fi fost protejat de către anchetatori pentru a face declarații compromițătoare, notează stiripesurse.ro.
“Tonul de discuții dintre el și anchetatori indică un fel de coordonare a sa în detrimentul anchetatorilor”
“Nu reiese din nimic scris inconsecvența și contradictorialitatea afirmațiilor lui Hozoc (martorul-cheie al DNA – n.red.). El spunea ca nu e relevant să se consulte cu acte, așa cum i-a sugerat ofițerul de poliție, spunând că are în cap detaliile pe care le oferă.
Prin multiple încercări de refacere a unor sume de bani a intrat chiar sub atenția unui ofițer care îi și atrage atenția: “Cred că am cam depășit acea sută de mii” (bani din afacerea Swietelski pretins încasați de către martorul denunțător – n.red.).
Hozoc spune personal ca unele tabele și calcule ale sale sunt greșite. Nicăieri nu sunt detaliate aceste inadvertențe și mai ales modalitatea generală de stabilire și de consemnare a declarațiilor date de un denuntator in fata organului de anchetă.
Doar cu înregistrarea audio a audierii acestuia putem observa nemijlocit aceste aspecte. El cu gura lui spune la un moment dat că i-a păcălit pe toți. Vorbește despre Vlădescu și Boureanu. Ce vrem să verificăm e daca nu cumva el i-a condus sau indus în eroare sau chiar instigat pe aceștia să facă unele lucruri.
Trebuie întrebat acest denunțător dacă a declarat adevărul sau a declarat ceea ce anchetatorii au așteptat să audă de el.
Tonul de discuții dintre el și anchetatori indică un fel de coordonare a sa în detrimentul anchetatorilor. El vorbește de strategia anchetei și cum trebuie făcută pe linia generală de luptă anticorupție”, a declarat, joi, avocatul lui Sebastian Vlădescu în faţa judecătorilor ICCJ.
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea