Noi dezvăluiri în dosarul măştilor neconforme pentru MApN. Potrivit procurorilor, suspecții au pus la cale afacerea chiar în sediul Romarm, unde au avut loc mai multe întâlniri între şeful companiei, Victor Piţurcă şi fiul acestuia, dar şi un intermediar.
Suspecţii au pus la cale afacerea chiar în sediul Romarm
Potrivit informațiilor în urma anchetei DNA, directorul Romarm a primit 50.000 de lei, reprezentând, conform procurorilor, preţul traficului de influenţă, prin transfer bancar.
Suma fiind disimulată sub forma unor contracte de împrumut încheiate între el şi mama unuia dintre cei implicaţi în dosar.
Procurorii DNA reţin, în documentele din dosarul măştilor neconforme în care cer arestarea preventivă a lui Victorio Alexandru Piţurcă şi a directorului Romarm, că afacerea a fost pusă la cale chiar în sediul Romarm, la scurt timp de la declararea pandemiei de COVID-19.
Conform procurorilor, la data de 10.04.2020, la sediul CN Romarm SA, a avut loc prima întâlnire între Ţuţu Gabriel, Piţurcă Victor şi Alexandru Victorio Piţurcă.
„Cu această ocazie, au fost stabilite coordonatele financiare generale ale derulării operaţiunilor”, este scris în documentele DNA.
Alte întâlniri au avut loc la sediul Romarm în 14 şi 15 aprilie 2020
De asemenea, procurorii notează că alte întâlniri au avut loc la sediul Romarm în 14 şi 15 aprilie 2020, în cadrul acestora fiind puse la punct detalii privind afacerea.
Un om de afaceri care are o firmă acreditată pentru comercializarea de dispozitive medicale a fost racolat, pentru a pune, contra unui comision, numele firmei pe produsele ce urmau a fi importate.
„În perioada 15 – 21.04.2020 directorul societăţii S.C. H. D. S.R.L, (…) a fost de acord cu propunerea ce îi fusese lansată de Ţuţu Gabriel, ca, pentru un comision de 6% din profit, să personalizeze cu datele firmei sale oferta comercială a SC Interarms Impex SRL şi să colaboreze cu reprezentanţii U.M. 02464 Bucureşti pentru formalităţile de procedura de achiziţie, întrucât societatea deţinea avizele A.N.M.D.M. pentru comercializarea de dispozitive medicale”, este scris în documentele DNA.
Societatea a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri triplă faţă de anul anterior
Conform datelor oficiale, societatea a înregistrat în anul 2020, o cifră de afaceri triplă faţă de anul anterior, cu un număr de angajai cu zece mai mic faţă de aceeaşi perioadă, pentru ca în 2021 cifra de afaceri să scadă de la peste 14 milioane de lei la 343 000 de lei.
„Pentru a da o aparenţă de legalitate a actelor din procedurile de achiziţie reprezentanţii U.M. 02464 Bucureşti au atestat, în mod nereal, prin documente ca oferta SC H. D. SRL ar fi fost selectată încă din data de 05.04.2020”, arată procurorii.
În 27 aprilie 2020, firma lui Victorio Piţurcă factura către firma acreditată produse medicale în valoare de 11.068.400 lei fără TVA. Este vorba despre sute de mii de măşti FFP 1, FFP2 şi FFP3, viziere de protecţie şi ochelari de protecţie.
„La data de 27.04.2020, ora l l :54, SC H. D SRL a întocmit pentru aceste bunuri factura fiscală nr. HDS23299 pentru cumpărătorul UM 02464 Bucureşti, aplicând adaosul comercial stabilit/unitatea de produs, in cuantum total de 241.800 lei. Astfel, valoarea facturata iniţial era de 13 .459 .138 lei, compusă din 11.310.200 lei, baza de impozitare şi 2.148.938 TVA. In aceeaşii zi a înlocuit factura HDS23299 mentionată anterior, eliminând cota de T.V.A. 19%, rezultând un total de plată de 11.310.200 lei. Aceasta factură nu a fost efectiv transmisă către U.M. 02464 Bucureşti, ci doar partenerilor comerciali SC PAV Green Energy SRL.
Ulterior, SC H.D. SRL a emis factura fiscala nr. HDS23365/28.04.2020 către UM 02464 Bucureşti, prin care a vândut contra sumei stipulate in contractul anterior încheiat ( 11.307 .665 lei). La data de 28.04.2020, UM 02464 Bucureşti a solicitat autorităţii vamale scutirea de taxe de import şi TV A a operaţiunii, în temeiul Deciziei (UE) 2020/491 a Comisiei pentru scutirea de taxe la import şi exonerarea de TVA la importuri, acordate pentru mărfurile necesare pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 în cursul anului 2020 (publicata in jurnalul oficial al UE L I 03/03 .04.2020).
Bunurile au fost scoase din antrepozitul vamal şi puse în libera circulaţie, fiind scutite de taxele vamale aferente (MRN 20ROBU I 030l0519912). În cadrul procedurilor vamale s-a prezentat în data de 28.04.2020 comandantul UM 02464 Bucureşti, col. farmacist C.C.P”, arată procurorii.