Dosarul Mineriadei. Fostul șef al SRI este audiat la Parchetul General
Dosarul Mineriadei. Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI, este supus interogatoriului procurorilor Parchetului General în cazul dosarului Mineriadei din 13 iunie-15 iunie 1990. Este acuzat de crime împotriva umanității. În același dosar sunt implicați fostul președinte al României, Ion Iliescu, și fostul premier al României, Petre Roman, dar și liderul de atunci al minerilor, Miron Cozma.
Miercuri dimineață, Virgil Măgureanu s-a prezentat la Parchetul General. A refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Este prima sa audiere oficială în dosarul Mineriadei, redeschis în mod oficial în aprilie 2024. I-a fost comunicat statutul de suspect în acest caz și altor persoane inculpate, luna trecută.
Joi, va avea loc audierea lui Petre Roman
Mâine este programată audierea lui Petre Roman. În zilele următoare, toți cei implicați în acest dosar vor fi chemați să dea declarații de către procurorul militar. Singura excepție este Ion Iliescu. El va fi audiat la domiciliu din cauza vârstei sale înaintate, 94 de ani. El este acuzat că a chemat minerii la București și că, în data de 14 iunie 1990, le-a mulțumit pentru restabilirea ordinii în Capitală.
Toți cei implicați în acest dosar sunt investigați pentru crime împotriva umanității, acuzații care nu se prescriu. Toți dețineau funcții de decizie în stat în perioada respectivă. După audieri, procurorul militar ar trebui să întocmească dosarul până la finalul lunii iulie. Acesta va fi înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru judecare.
Vă amintim că, începând cu 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din municipiul Bucureşti a avut loc o manifestaţie ce s-a desfăşurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Procurorii spun că acţiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat şi sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte:
- moartea prin împuşcare a 4 persoane;
- violul a 2 persoane;
- vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.315 persoane;
- persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate şi siguranţă şi restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.214 persoane.