DNA a făcut precizări în Dosarul „Mită la aeroportul Otopeni” în legătură cu persoanele publice care apar în convorbirile telefonice și a anunțat că „nu a fost solicitată ridicarea imunității față de vreo persoană cu calitate specială”. Potrivit DNA, în convorbiri, apar nume importante precum Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Rareș Bogdan, dar și alți membri marcanți ai PSD și PNL.
Elemente noi apar în fiecare zi despre dosarul „Mită la aeroportul Otopeni”. DNA a venit cu precizări și arată că instituția nu a solicitat ridicarea imunității față de vreo persoană fizică care să aibă vreo calitate specială cu privire la care legea să impună un astfel de demers anterior efectuării în continuare a urmăririi.
Precizări de ultimă oră venite de la procurorii DNA
De asemenea, DNA arată că instituția „nu a diseminat în spațiul public, nici măcar în format anonimizat, vreun document din dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 360/VIII/3/29 martie 2023” și că „în acest stadiu al urmăririi penale, doar cele cinci persoane menționate în comunicatul de mai sus au calitatea de inculpat”.
Patru persoane sunt arestate la domiciliu în acest dosar, fiind vorba despre Cristian Bălan (descris ca având legături cu SIE), Cătălin Lăscuţ (om de afaceri, patron al firmei Millenium, care deţine magazinul duty-free din Aeroportul Otopeni), George Ivan (fost şef al Companiei de Aeroporturi) şi Radu Tănăsescu (director în cadrul firmei Millenium).
Un alt funcţionar din cadrul CNAB este cercetat sub control judiciar. DNA susţine că afaceristul Cristian Bălan ar fi cerut peste 20 de milioane de euro lui Cătălin Lăscuţ şi lui Hardan Saadeh (director al firmei Dnata Catering, societate care a închiriat spaţiile unde funcţionează restaurantele din aeroport, martor colaborator în dosar) pentru a le facilita prelungirea contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale din Aeroportul Otopeni.
Procurorii DNA au redat, în dosarul în care patru persoane sunt arestate la domiciliu pentru fapte de corupţie în legătură cu prelungirea contractului de închiriere a spaţiilor comerciale de la Aeroportul Otopeni, discuţii în care se face referire la o presupusă intervenţie a lui Rareş Bogdan, fiind menționat și președintele PSD, Marcel Ciolacu, dar și alți lideri din PNL și PSD.
Ce spuneau inculpații din dosar despre Marcel Ciolacu?
Anchetatorii au relatat că unul dintre inculpații din dosar, Lascuț Cătălin, susține că în 2021 i-a cerut președintelui PSD să vorbească cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, să aprobe prelungirea contractului de închiriere a spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni.
În cadrul conversațiilor sunt însă invocate relații proaste între Grindeanu și Ciolacu, astfel că o intervenție pe plan politic nu ar fi favorabilă. „Cine se duce la Marcel şi orice telefon de la Marcel la minister este… nu rău, este foarte prost”, spunea unul dintre inculpații care i-au cerut și liderului PSD să intervină.