Rezultă un val mediatic în care cei acuzați apar prezentați a fi niște criminali în drum spre un meritat eșafod. Palid, din mulțimea care urlă și aruncă cu ouă stricate către victimele demenței colective, se mai aude câte o voce rațională, care arată bazat pe argumente logice, juridice și științifice, că realitatea este cu totul alta, una potrivnică fundamental spectacolului care a dus publicul la orgasm. Act de mare curaj. Așa cum este cel așternut public de avocatul Andrada Damian:

Premeditarea, ca agravantă a infracțiunii de omor, presupune luarea hotărârii de a ucide victima cu un oarecare timp înainte de a acționa, iar actul meditativ coincide cu voința fermă de a suprima viața victimei, alegând în același timp momentul și locul unde va săvârși actul sau o acțiune astfel încât să împiedice descoperirea sa, potrivit unui editorial EVZ.

Aceste trei elemente constitutive plasează presupusele fapte despre care se vorbește zilele acestea în spațiul public direct în afara sferei infracțiunii de omor calificat, și în direcția, în cel mai grav caz, a unei deficiențe în acordarea asistenței medicale (citez sintagma din raportul IML, pentru acuratețea terminologiei). Mobilul presupus al faptelor, acela că medici își omoară pacienții „ca să eficientizeze secția” este aproape halucinant, în afara unor cazuri rare de psihopatie severă, dar chiar și față de acestea e greu de crezut că și-ar risca cineva cariera și libertatea. Pare că enorm de multă lume crede, sau doar aceștia se exprimă extrem de vocal, cum niște medici au plecat de acasă cu gândul să-și suprime pacienții, căci vorbim de premeditare.

Evident, ne aflăm în plină și extinsă vânătoare de vrăjitoare și expunere a urii viscerale, care nu a trecut prin filtre logice, juridice, științifice, și cu atât mai puțin nu ia în calcul cât de nuanțate deontologic sunt situațiile cu care se confruntă secțiile ATI.

Se exprimă, în mod relativ inutil, majoritatea media ignoră argumentul, o serie de medici specialiști – în mod notabil, domnul Prof. univ. dr. Șerban Bubenek, președintele Senatului Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă – în sensul că, urmând protocoalele în vigoare, medicii de la Pantelimon au redus doza unui medicament care nu a funcționat, pentru că așa impun protocoalele. Cumva, e mai lesne pentru aproape toată opinia publică, furibundă și înecată în ură și în concluzii de ev mediu să emită deja sentința, dacă s-ar putea și prin lapidare, că nu ne încurcă conceptul de probe concludente, de prezumție de nevinovăție, de protocoale, în mentalitatea colectivă a lui „las că știm noi”.

În paralel, sesizez din nou cât de abuzată este instituția arestului preventiv, livrată la pachet cu documente din ancheta făcute publice în unicul scop de a inflama opinia publică, ceea ce evident implică o viciere a actului de justiție, judecătorii fiind la rândul lor, în mod șocant, tot oameni, într-o nouă putere în stat, a justiției televizate, divorțate de mult de Constituție, de Codul de Procedură Penală, de drepturile fundamentale ale omului.

Și mai fac o precizare, a distincției terminologice și juridice importante între „s-a produs evenimentul / s-a săvârșit fapta” și „ancheta penală / referatul / rechizitoriul susține că s-a produs evenimentul”, acestea din urmă neavând valoare de adevăr absolut, iar uneori, cum ne-au arătat ultimii ani, nici măcar valoare de adevăr. Și, din păcate, ce nu se va mediatiza, ce nu se mediatizează niciodată, este că dacă se va constata distrugerea gratuită a vieții și a reputației unor medici, și va urma chemarea în judecată a statului român, vom plăti noi, contribuabilii, așa cum o facem în multe cazuri, față de care nu avem răbdare să citim și cu atât mai puțin disponibilitate să ne revoltăm, căci părem extrem de vulnerabili doar în fața revoltei morale, nu și a pierderilor financiare însemnate.

Vă propun să reveniți asupra ultimului paragraf. Cel în care avocatul Andrada Damian se referă la cazuri similare mediatizate paroxistic și cu încălcarea tuturor normelor legale și morale, despre care atunci când după ani s-au încheiat cu „Fapta nu există”, „Fapta nu este prevăzută de legea penală” sau altele din aceeași categorie, cu rare excepții, n-a mai suflat niciun jurnalist niciun cuvânt. Astăzi, doar un exemplu.

Vă mai amintiți furia indusă publicului de media care cerea încarcerarea de urgență a autorităților și a medicilor care nu i-au trimis la clinici din străinătate pe răniții arși de la Colectiv? Procurorii au cercetat timp de 9 (nouă!) ani rolul instituțiilor și medicilor cu privire la ne-transferul răniților și efectul infecțiilor nosocomiale asupra acestora. O grămadă de oameni, de la miniștri până la șefi de spitale și medici au stat timp de 9 (nouă!) ani cu spectrul pușcăriei deasupra capului. Le-au fost făcute praf viețile, pentru că așa au vrut niște tolontani.

Ei bine, după 9 (nouă!) ani, acum câteva zile, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a clasat acest dosar: „În lipsa unei încălcări din legislația primară, se va dispune clasarea, pentru infracțiunile de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, conform Deciziei nr. 40512016 a Curții Constituționale și Deciziei nr.51812017 a Curții Constituționale”.

Știați de finalul acestei povești, care acum 9 (nouă!) ani a scos din minți de furie pe absolut toți clienții tolontanilor? Nu știați, pentru că aceiași tolontani acum nu au mai suflat nicio vorbuliță. Nici nu văd de ce ar face-o, nu au nicio îngrijorare, nu ei vor plăti eventualele despăgubiri pe care cei ținuți în teroare timp de 9 (ani!) le vor solicita și probabil le vor obține de la domniile voastre, cei care acum 9 (nouă!) urlați de fericire că niște oameni evident nevinovați erau executați public.