Microsoft va continua să se dedice puternic activităţilor din China, chiar dacă Google a decis recent să retragă serviciul de căutare de pe această piaţă din cauza problemelor legate de cenzură, a declarat un oficial al celui mai mare producător de aplicaţii informatice la nivel mondial. Grupul producător de software intenţionează să cheltuiască în acest an 500 de milioane de dolari pentru centrul de cercetare şi dezvoltare din China, a declarat Zhang Yaqin, vicepreşedinte
Microsoft va continua să se dedice puternic activităţilor din China, chiar dacă Google a decis recent să retragă serviciul de căutare de pe această piaţă din cauza problemelor legate de cenzură, a declarat un oficial al celui mai mare producător de aplicaţii informatice la nivel mondial.
Grupul producător de software intenţionează să cheltuiască în acest an 500 de milioane de dolari pentru centrul de cercetare şi dezvoltare din China, a declarat Zhang Yaqin, vicepreşedinte al Microsoft însărcinat cu activităţile de profil din China, citat de Reuters.
„Microsoft acordă o mare importanţă dezvoltării în China, care are o importanţă strategică pentru companie”, a afirmat Zhang la un forum economic organizat în insula chineză Hainan.
De asemenea, sediul central al operaţiunilor de cercetare şi dezvoltare din Asia va fi la Beijing, care, după finalizarea construcţiei, va avea o capacitate de 8.000 de cercetători.
Microsoft operează totodată şi alte servicii în China, precum cele de mesagerie instant şi motorul de căutare Bing.
Google a anunţat, în martie, că va închide motorul de căutare Google.cn, în urma unor atacuri ale hackerilor despre care crede că au provenit din China. Decizia este şi un protest faţă de cenzurarea informaţiilor, precum cele legate de independenţa Tibetului şi mişcarea spirituală Falun Gong.
În pofida închiderii motorului de căutare, Google operează încă un centru de cercetare şi dezvoltare în China şi vânzări de publicitate pentru site-urile în limba chineză.
SURSA: Mediafax