Potrivit sursei citate, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu (AIBB AV), traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu ninsoare abundentă, vânt puternic şi rafale care transportă zăpada la sol.

În aceste condiţii, unele zboruri pot înregistra întârzieri care, în general, sunt cuprinse între 30 şi 120 de minute, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor şi de operaţiunile de deszăpezire.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, compania Wizz Air a anulat cursa 63141/63142 Bucureşti – Roma – Bucureşti, iar TAROM a anulat cursa 601/602 Bucureşti – Timişoara – Bucureşti.

'Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport', menţionează CNAB.AGERPRES