Consorţiul de investitori privaţi format din TPG Capital, PAG Asia Capital şi fondul de pensii Ontario Teachers’ Pension Plan a finalizat astăzi procesul de achiziţie al companiei de consultanţă imobiliară DTZ, trazacţie evaluată la 1 mld. dolari.
Compania este prezentă pe piaţa românească prin intermediul DTZ Echinox, firmă controlată de Mihnea Şerbănescu, care a fondat firma Echinox în 1993. În 2002 el s-a afiliat grupului DTZ. Compania românească a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 1,87 mil. euro, în creştere de la 1 mil. euro raportat în 2012.
Omul din spatele acestei tranzacţii este David Bonderman (71 de ani), partener fondator al fondului american de investiţii TPG Capital, care deţine şi o participaţie în cadrul operatorului aerian Ryanair, a cărui preşedinte este din 1996.
Fondul PAG Asia Capital este condus de Weijian Shan (59 de ani), care s-a autoexilat în deşertul Gobi în timpul Revoluţiei Culturale din China. El a părăsit organizaţia înfiinţată de Bonderman în 2010 pentru a merge pe cont propriu în Asia.
În urma achiziţiei, DTZ îşi va păstra aceeşi formulă la nivel executiv. Brett White, fostul Chief Executive Officer al CBRE Group, va ocupa funcţia deplină de Preşedinte Executiv al noii societăţi din martie 2015. Tod Lickerman va continua în rolul său actual de Global Chief Executive Officer al DTZ.
"DTZ are acum guvernare independentă, o bază puternică de capital şi viteza de reacţie a unei companii private, care ne vor permite să creştem şi să răspundem nevoilor în continuă schimbare ale clienţilor noştri", a declarat Tod Lickerman.
Compania de consultanţă DTZ, fondată în Marea Britanie în 1784, a intrat în administrare specială în decembrie 2011, din cauza dificultăţilor financiare cu care s-a confruntat. Apoi, curăţată de datorii, a fost vândută grupului australian de inginerie UGL pentru 77 mil. lire sterline, într-o tranzacţie acum ruptă de directorul executiv al UGL, Richard Leupen. La acea dată, el promitea că: „suntem aici pe termen foarte lung.“ A fost un drum care a durat doi ani şi jumătate.
DTZ a contribuit cu 113 mil. dolari la profitul de 195 mil. dolari înregistrat de UGL în 2013, în timp ce veniturile grupului au scăzut cu 12% la 4,2 mld. dolari, anul trecut, însă veniturile generate de DTZ au crescut de la 1,6 mld. dolari la 1,9 mld. dolari.
Noi perspective
În septembrie, un afiliat al DTZ Investment Holdings (susţinut de consorţiul TPG şi PAG) a anunţat încheierea unui acord pentru achiziţionarea Cassidy Turley, având în perspectivă planul de a combina achiziţia cu afacerile DTZ în decursul anului 2015. Achiziţionarea Cassidy Turley se estimează că va fi finalizată până la 31 decembrie 2014.
Achiziţia Cassidy Turley, reprezintă prima investiţie semnificativă în strategia de dezvoltare a DTZ prin extinderea imediată a brand-ului şi a prezenţei DTZ în SUA. Noua companie va reprezenta 2,9 mld. dolari din veniturile anuale şi mai mult de 28.200 de angajaţi.
În urma tranzacţiei, Joseph Stettinius Jr., CEO al Cassidy Turley, va deveni Chief Executive of the Americas, raportand către Tod Lickerman. Compania nou creată va purta numele DTZ.