Imprumutarea rapida a 300 milioane dolari si scumpirea energiei reprezinta solutia aleasa de autoritati pentru a impiedica instalarea colapsului financiar la Conel. Compania de electricitate are de recuperat aproximativ 10.000 miliarde lei de la consumatorii de energie, bani pe care, cel mai probabil, nu-i va primi niciodata. in ultimii zece ani, marii datornici au fost tratati permanent cu maximum de indulgenta: Guvernul le-a reesalonat, din timp in timp, restantele catre Conel, iar incercarile
Imprumutarea rapida a 300 milioane dolari si scumpirea energiei reprezinta solutia aleasa de autoritati pentru a impiedica instalarea colapsului financiar la Conel. Compania de electricitate are de recuperat aproximativ 10.000 miliarde lei de la consumatorii de energie, bani pe care, cel mai probabil, nu-i va primi niciodata. in ultimii zece ani, marii datornici au fost tratati permanent cu maximum de indulgenta: Guvernul le-a reesalonat, din timp in timp, restantele catre Conel, iar incercarile companiei de electricitate de a sista alimentarea rau-platnicilor au fost stopate prompt cu ordine telefonice venite pe firul scurt.
Daca de la marii consumatori nu se poate scoate nici o letcaie, atunci inseamna ca banii trebuie luati de la cei care, nefiind protejati de stat, nu au incotro si trebuie sa plateasca. Ca sa faca rost de bani, Conel negociaza contractarea mai multor credite. Cu Chase Manhattan Bank, un imprumut in valoare de 150 milioane dolari; cu un grup de banci romanesti, un alt credit de 50 milioane dolari; cu un grup de societati de valori mobiliare, lansarea unei emisiuni de obligatiuni 100 milioane dolari. Toate aceste imprumuturi costa, si cine isi inchipuie ca la rambursarea lor vor contribui si datornicii istorici ai Conel este naiv.
O parte din aceste credite sunt garantate de stat si, aproape cert, la scadenta vor fi achitate de la buget, adica din impozitele platite de cei care catadicsesc sa-si respecte obligatiile bugetare. Acestia vor plati de doua ori pentru a salva Conel de la colaps: o data prin achitarea darilor catre buget si inca o data prin plata unor tarife majorate.