Două companii din domeniul construcţiilor şi alte două firme din sectorul financiar au început discuţiile pentru a se lista la Bursa de Valori Bucureşti, a declarat preşedintele BVB, Stere Farmache, în cadrul seminarului EU-COFILE, organizat de BNR, ARB şi Alpha Bank la Sinaia. «Iniţiativele de acum nu le vom vedea materializate mai devreme de şase- şapte luni », a mai spus Farmache. Preşedintele BVB nu a făcut publice şi numele societăţilor care poată în preze
Două companii din domeniul construcţiilor şi alte două firme din sectorul financiar au început discuţiile pentru a se lista la Bursa de Valori Bucureşti, a declarat preşedintele BVB, Stere Farmache, în cadrul seminarului EU-COFILE, organizat de BNR, ARB şi Alpha Bank la Sinaia.
«Iniţiativele de acum nu le vom vedea materializate mai devreme de şase- şapte luni », a mai spus Farmache.
Preşedintele BVB nu a făcut publice şi numele societăţilor care poată în prezent discuţii pentru a lansa pe piaţă ofertele publice iniţiale.
Sectorul construcţiilor este unul dintre cele mai afectate de criză. Dacă în anii de boom, dezvoltatorii imobiliari nu aveau probleme în accesarea unor împrumuturi bancare prin care să se finanţeze lucrările de construcţii, din 2009, băncile n-au mai acordat credite la fel de uşor.
Potrivit datelor BNR, volumul creditelor acordate pentru construcţii a înregistrat o scădere de 645 milioane de lei. Iar de la începutul anului, portofoliul împrumuturilor acordate acestui sector a crescut cu doar 9,5%, faţă de majorarea de 80% înregistrată în primele zece luni ale lui 2008.