Două fonduri americane vor prelua 314 sucursale RBS din Marea Britanie

Grupul bancar britanic Royal Bank of Scotland (RBS) a selectat un consorţiu condus de fondurile americane de investiţii Corsair şi Centerbridge drept investitor preferat pentru preluarea celor 314 de sucursale pe care RBS trebuie să le vândă conform ordinelor Bruxelles-ului.

Acest consorţiu, care beneficiază şi de sprijinul fondului de investiţii al Bisericii Anglicane, precum şi al companiei RIT Capital a lordului Rothschild, va plăti un avans 600 milioane lire sterline (960 milioane de dolari) pentru o participaţie de 49% la această reţea de sucursale RBS, care vor fi regrupate sub brandul Williams & Glyn’s.

RBS trebuie să vândă aceste sucursale pentru a respecta regulile Uniunii Europene, după ce în 2008 şi 2009 banca britanică a primit ajutoare de stat în valoare de 45,5 miliarde de lire sterline. Luna trecută, directorul general Stephen Hester declara că RBS ar prefera să vândă aceste sucursale printr-o ofertă publică iniţială, dar rămâne deschis şi la oferte private.

RBS a mai încercat odată să vândă aceste sucursale către grupul bancar spaniol Santander, pentru 1,65 miliarde de lire sterline, însă tranzacţia a eşuat în urmă cu un an. Sucursalele care vor fi vândute vor purta marca Williams & Glyn’s, un vechi nume de bancă pe care RBS nu l-a mai utilizat în ultimii 30 de ani. Cele 314 sucursale au aproape 1,7 milioane de clienţi, 4.500 de angajaţi, active în valoare de aproximativ 20,5 miliarde de lire sterline şi în 2012 au înregistrat un profit operaţional de 305 milioane de lire sterline, sau 10% din profitul operaţional total al RBS.

În România, UniCredit Ţiriac Bank şi RBS România au anunţat luna aceasta finalizarea cu succes a transferului business-ului de retail şi Royal Preferred Banking al RBS de către UniCredit Ţiriac Bank SA şi UniCredit Consumer Financing IFN SA. După acest transfer, RBS România se va concentra exclusiv pe segmentul ţintă de companii locale şi internaţionale şi clienţi instituţionali.
Sursa: Agerpres