Domiciliul judecătoarei Gabriela Bârsan, președintele Secției de Contencios Administrativ din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel al Iulianei Pușoiu, judecător în cadrul aceleiași secții au fost percheziționate.
Cei doi magistrați de la Curtea Supremă sunt anchetați pentru presupuse fapte de corupție, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) încuviințând ieri percheziția.
Judecătoarele sunt suspectate că ar fi primit cadouri valoroase, inclusiv excursii în Asia, de la un om de afaceri care avea procese pe rolul Înaltei Curți. Gabriela Bârsan este soția lui Corneliu Bârsan, judecător la Curtea Europeană a Omului.
Aceasta și-a depus, în urmă cu un an, candidatura la șefia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care ulterior și-a retras-o din motive subiective, așa cum preciza în cererea adresată CSM.
Cele două judecătoare au fost audiate astăzi la DNA.