Intre ministrul apararii, Victor Babiuc, si cel al industriei si comertului, Radu Berceanu, a intervenit o noua controversa. Ea urmeaza alteia mai vechi, cea despre contractul Bell. Disensiunea vizeaza apartenenta unor intreprinderi din industria de aparare.
Prima controversa s-a consumat in iulie, anul trecut, cand Babiuc s-a declarat printre sustinatorii contractului IAR cu firma Bell, considerand ca el este suportabil, totusi, pentru tara noastra. „Programul nu ruineaza economia romaneasca, ci doar ii creeaza anumite greutati”, a sustinut atunci Victor Babiuc. Radu Berceanu, alaturi de Daianu (ministrul finantelor in acea perioada), a fost printre cei care au criticat proiectul de colaborare Bell-IAR, afirmand ca el nu se justifica economic.
Cum Babiuc si Berceanu faceau parte din PD, trebuia, pana la urma sa se recurga la un arbitraj. Seful partidului a tinut sa impace si capra si varza. Desi a admis ca „din punct de vedere militar, solutia cu elicoptere Cobra e corecta”, Petre Roman s-a pronuntat, impotriva contractului cu firma americana, sustinand ca Guvernul trebuie sa gaseasca o solutie mai putin costisitoare – ceea ce afirma si Berceanu.
Noua incontrare Babiuc-Berceanu a aparut luna trecuta (decembrie), cand a ajuns la cunostinta Ministerului Apararii (MApN) ca Ministerul Industriei si Comertului (MIC) este initiatorul unei ordonante prin care se doreste reglementarea productiei militare. Proiectul de ordonanta viza, in principal, abrogarea Legii nr. 78/1995 privind protectia personalului si a patrimoniului sectorului industriei de aparare. Aceeasi initiativa avea ca scop crearea unui nou secretariat de stat, structura care sa preia atributii ce in prezent sunt derulate de un alt organism (colectiv), anume Comisia de Coordonare a Productiei de Aparare (CCPA).
Sunt vanate firmele
militare performante
Infiintarea unui nou secretariat cade exact ca bomboana pe coliva acum, cand programul de guvernare, in varianta actualizata, prevede diminuarea structurilor guvernamentale – si nicidecum amplificarea lor. Primul care a sarit ca ars a fost, evident, Ministerul Apararii. Cum era si de asteptat, riposta a fost vehementa. Pe 14 decembrie, militarii au comunicat ca, de fapt, miza este „contopirea unitatilor coordonate de Ministerul Industriei si Comertului, care sunt falimentare, intrucat nu au fost restructurate, cu cele ale Ministerului Apararii Nationale, care sunt in faza finala a restructurarii si sunt pe profit – astfel incat sa se salveze inactivitatea sau incompetenta unor structuri”.
Cu alte cuvinte, Ministerul Apararii a tinut sa sugereze ca ar fi de dorit ca Ministerul Industriilor, daca doreste reabilitarea propriilor unitati, sa procedeze la transformarea si rentabilizarea regiilor pe are le are in subordine, printr-un program coerent de reforma (privatizare, restructurare) si nu pe spinarea intreprinderilor aducatoare de beneficii, aflate in parohia MApN.
Romarm va stopa
concedierile
Mergand pe firul apei, am ajuns la originea proiectului. Conform afirmatiilor lui Lucian Zaharia, de la departamentul de Relatii Publice din Ministerul Industriilor, „initiatorul este Directia Speciala din Ministerul Industriilor si Comertului, sub coordonarea directorului Ion Joldea”.
Din aceeasi sursa am aflat ca „proiectul trebuie sa se gaseasca in avizare la Guvern, unde exista o directie de legislatie care se ocupa cu promovarea si avizarea proiectului”. Ion Joldea sustine ca, atunci cand s-a ocupat de redactarea proiectului, s-a gandit la „infiintarea unei autoritati care sa aiba putere de decizie si responsabilitate. Secretariatul de stat cu pricina nu trebuie sa fie neaparat in componenta unui minister, ci poate fi la Guvern”. De altfel, la sfarsitul anului 1998, in ultimele zile lucratoare, a avut loc o intalnire tripartita, care a invocat participarea sindicatelor, Guvernului si reprezentantilor patronali din sectorul productiei de aparare, la care a participat si Ion Joldea. Gheorghe Tudoran, de la Guvern, afirma ca, in primele sedinte de guvern din anul 1999, urma sa se ia in discutie si proiectul ordonantei, care va avea, pana atunci, regim de „secret”. Ca, parca, sa confirme secretomania din jurul proiectului, Ovidiu Draganescu, membru in Comisia de aparare a Camerei Deputatilor, pretinde ca proiectul n-a ajuns la Camera, iar comisia de profil de aici nici nu l-a vazut.
De la acelasi guvern secretos, Gabi Piscociu aprecia ca intrarea pe ordinea de zi a proiectului depinde de cat de aglomerata este ordinea de zi, dand ca posibila tot luna ianuarie pentru initierea actiunii. Stefan Dumitrescu, consilier al directorului de la Romarm, sustine ca, in presa, un cotidian financiar a avansat ideea absolut aberanta ca, totusi, cele 15 miliarde de dolari pe care ar trebui sa le recupereze de la beneficiarii din strainatate ar proveni din exportul de armament. Fals. „Ele provin, spune Stefan Dumitrescu, de la exportul unor utilaje petroliere proaste, de pe urma carora nu s-au mai luat banii inapoi.” Iar exportul de armament pe care Romarm l-a facut in anul 1998 n-a fost de sapte ori mai mare ca in 1997, ci doar de cateva ori. Dumitrescu apreciaza ca, de fapt, conflictul este intre ministere si nu la nivelul societatilor de talia Romarm. In plus, Romarm nu are intentia de a mai concedia salariati, desi acestia s-au alarmat.
Israelienii vor fabrici de armament romanesti
De cealalta parte, din surse neoficiale, am aflat ca Ministerul Industriei considera ca postul de secretar de stat nu l-ar viza neaparat pe generalul Florentin Popa („mazilit” cu oarece vreme in urma de catre Ministerul Apararii), pentru motivul ca deja generalul Popa indeplineste functia de secretar general al MIC. In aceasta postura, el coordoneaza intreaga activitate a ministerului, avand si calitatea de primul om nenumit politic din ierarhia minsterului, ceilalti patru (ministrul plus secretarii de stat) fiind, cu totii, membri de partid si functionand in virtutea algoritmului. Este mai mult decat evident ca in spatele galcevei „Industriile versus Aparare”, se ascund interese de grup, nu in cele din urma fiind cele ale firmelor Bell si Elbit Systems.
In ceea ce priveste pe cei din urma, israelienii de la Elbit si Rafael, acestia au multiple interese in achizitionarea unor intreprinderi din industria de aparare romaneasca. In acelasi timp, pe piata romaneasca intentioneaza sa intre cu dezvoltare de proiecte militare si o alta companie israeliana, IAI, principalul competitor al Elbit. Elbit Systems are chiar o strategie coerenta in estul Europei – unde a reusit sa realizeze pana acum contracte de miliarde de dolari. Numai in Polonia a incheiat anul trecut un contract care valoreaza 800 milioane dolari, dar care ameninta sa se deruleze destul de greu – astfel incat Romania este, la aceasta ora, un cap de pod pe care nu prea poate sa-si permita a-l pierde.