Cele două priorități ale lui Crin Antonescu, dacă va fi ales președinte
Candidatul coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a anunţat, duminică după-amiază, principalele două priorităţi ale programului său pentru România.
Antonescu a subliniat că prima sa prioritate este reconcilierea cetăţenilor cu statul român. A doua prioritate vizează consolidarea relaţiilor internaţionale ale ţării.
„Am două mari priorităţi pentru România: reconcilierea cetăţenilor cu statul român şi agenda internaţională, care este una presantă şi încărcată”, este mesajul postat de Crin Antonescu pe pagina sa de Facebook.
Acesta a adăugat că îşi doreşte o „România unită, demnă şi puternică”, reflectând viziunea sa pentru viitorul ţării.
Antonescu este sigur că va intra în turul doi al alegerilor
Crin Antonescu nu are deloc emoții privind intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
În cadrul unei conferințe de presă susținute sâmbătă la Craiova, el a transmis că nimeni nu se poate considera calificat să intre în turul al doilea al acestui scrutin electoral, în afară de el.
Antonescu a precizat că în sondaje George Simion se află pe primul loc, însă nu este deloc sigur că acesta va intra în al doilea tur.
„Eu cred că ipotezele sunt deschise, nimeni nu se poate considera calificat în turul 2 sau foarte favorit să intre în turul 3. Turul 2, evident, în afară de mine”, a explicat candidatul coaliției.
Întrebat care ar fi candidatul lejer şi care ar fi candidatul spinos dacă ar intra în turul al doilea, Crin Antonescu a răspuns că nu are nici preferinţe, nici evaluări.
„Nu am preferinţe şi nici evaluări. Orice candidat în turul doi este un candidat redutabil, pentru că are în spatele lui milioane de voturi, un milion şi ceva, două milioane, vom vedea cum va fi distribuţia voturilor.
Şi oricine are un număr mare de voturi din partea cetăţenilor românii în spate este un candidat redutabil”, a răspuns Antonescu.
Întrebat dacă George Simion (AUR) va intra sigur în turul al doilea, candidatul coaliţiei a subliniat: „George Simion este pe prima poziţie în acest moment şi în sondajele noastre, dar nu sunt deloc sigur că George Simion va intra în turul 2. Sunt sigur că voi intra eu în turul 2.”