Două proiecte importante al Primăriei Braşov în valoare totală de peste 3 milioane de lei vor beneficia de finanţare europeană nerambursabilă pentru elaborarea documentaţiilor tehnice. Aceste proiecte vizează îmbunătăţirea infrastructurii verzi din oraş şi reducerea poluării, transmite Agerpres.
Cele două proiecte, denumite „Calea Verde a Municipiului Braşov – Conectarea ariilor majore de teren prin soluţii de transport ecologic” şi „Reconversie zone abandonate în zone verzi – Zona industrială Rulmentul”, au fost selectate pentru a primi finanţare prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020, Obiectivul Prioritar 2 – O Europă mai verde, cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific „Îmbunătăţirea protecţiei naturii şi a biodiversităţii, a infrastructurii verzi în special în mediul urban şi reducerea poluării”, pentru elaborarea documentaţiei tehnice, după cum se transmite într-o informare a Biroului de Presă al Primăriei Braşov.
Aceasta va conţine studiul de fezabilitate, studii geotehnice, expertize tehnice, studii pentru obţinerea acordurilor şi avizelor de mediu, studii hidrologice, studii topografice, documentaţii cadastrale, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, după caz.
Un al treilea proiect este în faza de evaluare
Primarul George Scripcaru a precizat, conform sursei citate, că a fost depus un al treilea proiect la ADR Centru în vederea finanţării din fonduri europene, care vizează consolidarea şi conservarea clădirilor din centrul istoric şi amenajarea de zone pietonale, care este, în prezent, în faza de evaluare.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu cei de la ADR, cele două proiecte, nu doar că au fost selectate, dar s-au şi clasat pe primele două locuri în evaluarea specialiştilor de la agenţie. Aceasta este încă o dovadă că realizarea celor două proiecte are un impact semnificativ asupra a ceea ce înseamnă implementarea măsurilor de creştere a calităţii mediului, de reducere a poluării şi, implicit, de creştere a calităţii vieţii braşovenilor”, a afirmat Scripcaru.
Calea Verde este un proiect care vizează extinderea şi îmbunătăţirea infrastructurii dedicată transportului nepoluant din municipiul Braşov, prin amenajarea de piste de biciclete, zone pietonale şi benzi dedicate pentru transportul electric, care să lege cartierele Braşovului cu zonele de interes din oraş, precum şi localităţile din zona metropolitană.
În ce priveşte al doilea proiect, acesta este unul de reconversie a fostei platforme industriale Rulmentul în cel mai mare parc din Braşov, pe o suprafaţă de 31 de hectare. La baza acestui proiect stă un studiu realizat de Banca Mondială.